Banner paste 2026

Retrocedarea imobilelor confiscate in perioada comunista amanata

TomaTSocolescu-Bucuresti-CladireaFratiiTilman-1Prelungirea până la 1 ianuarie 2017 a termenelor de restituire în natură a imobilelor este stipulata intr-un proiect de lege, aflat în dezbatere la Senat luna aceasta.

Mai exact legea se aplică termenelor pentru soluţionarea cererilor de restituire, punerea în posesie și eliberarea titlurilor de proprietate dar și pentru trecerea în Fondul Naţional a terenurilor puse anterior la dispoziţia comisiilor locale dar nerestituite foștilor proprietari.

Prelungirea termenelor se mai aplică și proceselor de valorificare a punctelor acordate prin deciziile de compensare, prin achiziţionarea de imobile din Fondul Naţional, la licitaţiile naţionale de imobile.

Termenul iniţial de finalizare a procedurii era 1 ianuarie 2016.

Printre motivele prelungirii se numără intârzierile în procesul de restituire, prelungirea perioadelor pentru inventarierea terenurilor.

Neprelungirea termenului până în 2017 ar duce la blocarea sistemului de restituire, potrivit expunerii de motive a proiectului legislativ.

Proiectul legislativ vizeaza aprobarea OUG 66/2015 privind prorogarea termenelor prevăzute la art.11 alin.(1), art.20 alin.(5) şi art.27 alin.(1) din Legea nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist în România.

Iniţiativa aparţine Guvernului iar proiectul a primit aviz favorabil din partea comisiei juridice a Senatului la începutul lunii martie. Termenul de adoptare tacită în Senat este 21 martie 2016, aceasta fiind prima cameră sesizată.


Etichete:
Sus