Oferte locuri de munca top

Repartitoarele de costuri se vor generaliza pana in 2016

Pana la sfarsitul anului 2016 toti consumatorii casnici care locuiesc la bloc vor trebui sa aiba montate repartitoare de costuri, care sa reflecte consumurile reale de energie. Masura este impusa de Directiva europeana privind eficienta energetica, transpusa recent in legislatia romaneasca prin Legea nr. 121 din iulie 2014.
Daca pana in anul 2009 legislatia a incurajat montarea de repartitoare de costuri pentru energia termica, ordinul 343 din 2010 a facut exact opusul, motivand consumatorii casnici sa renunte la repartitoare. De la 1 septembrie va fi insa interzisa desfiintarea repartitoarelor. „Solicitam stoparea distrugerii sistemului de repartitoare de costuri. Sistemul de repartizare poate functiona si in Romania”, a afirmat Mihai Mereuta, presedintele Ligii Asociatiilor de Proprietari „Habitat” in cadrul unei conferinte dedicate contorizarii individuale, organziate de Liga.
Legea 121 privind eficienta energetica impune elaborarea unei politici publice privind eficienta energetica si a unei strategii pe termen lung pentru renovarea cladirilor. De asemenea, legea mai prevede constituirea unui fond de investitii specializat pentru eficienta energetica.
In prezent, Autoritatea Nationala de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilitati Publice (ANRSC), are in curs de elaborare un studiu privind asigurarea corectitudinii repartizarii costurilor la utilitati, astfel incat utilizatorul din imobilele de tip condominiu sa plateasca strict cat consuma, a anuntat Mihai Doboga, vicepresedintele ANRSC.
De asemenea, pana la inceputul urmatorului sezon rece, ANRSC va finaliza si modificarea ordinului 343 din 2010 pentru aprobarea Normei tehnice privind repartizarea consumurilor de energie termica intre consumatorii din imobilele de tip condominiu, in cazul folosirii sistemelor de repartizare a costurilor, a mai spus domnul Doboga.
Liga “Habitat” a solicitat in aceasta primavara Primariei Capitalei sa intocmeasca un regulament pentru contorizarea individuala a utilizatorilor care locuiesc in imobile de tip condominiu.
La momentul de fata, distribuitorul de apa calda si agent termic RADET Bucuresti, nu poate factura individual energia termica utilizata in imobilele de locuinte colective in absenta unei hotarari a consiliului General al Capitalei in acest sens, a precizat Cristian Turculeasa, director in cadrul RADET.

Sus