Pentru finanțarea lucrărilor de renovare a clădirilor publice vor fi disponibile două apeluri de proiecte în cadrul Valului Renovării, cu finanțare prin PNRR
Ghidurile solicitantului au fost deja elaborate și depuse la Comisia Europeană, iar lansarea acestora este programată pentru luna aprilie.
Schema de granturi pentru eficiență energetică și reziliență în clădiri publice, care asigură finanțări de peste 1 miliard de euro, cuprinde două operațiuni:
* Renovarea integrată (consolidare seismică și renovare energetică moderată) a clădirilor publice
* Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice.
Solicitanții eligibili în cadrul apelurilor de proiecte
Beneficiarii proiectelor depuse în cadrul apelului de proiecte pot fi:
* Autoritățile publice centrale: ministerele, alte organe de specialitate care se organizează în subordinea sau în coordonarea Guvernului ori a ministerelor, instituțiile publice din subordinea sau coordonarea Guvernului ori a ministerelor, autorităţile administrative autonome, Instituția prefectului;
* Autoritățile și instituțiile publice locale:
– Unitățile Administrativ Teritoriale (UAT județ, municipiu reședință de județ, municipiu), Municipiul București și subdiviziunile administrativ-teritoriale ale acestuia (sectoarele Municipiului Bucureşti)
– Instituțiile publice și serviciile publice organizate ca instituții publice de interes local sau județean (finanțate din bugetul local), aflate în subordinea unităților administrativ teritoriale;
* Parteneriate între entitățile de mai sus.
Solicitantul poate depune mai multe cereri de finanţare, iar o cerere de finanțare va include o singură clădire publică existentă.
Prin prezentul apel de proiecte este sprijinită realizarea de investiții pentru creşterea eficienţei energetice a clădirilor publice din mediul urban, deținute (aflate în proprietate publică sau în administrare) de entitățile eligibile și ocupate (în care își desfășoară activitatea) de aceleași entități eligibile.
Perioada în care pot fi depuse cererile de finanțare
În prima rundă, proiectele vor putea fi depuse între 1 aprilie și 30 mai.
Etapa de verificare se va încheia pe 31 iulie.
În a doua rundă, proiectele vor fi putea fi depuse între 1 septembrie și 31 octombrie.
Termen estimat pentru finalizarea etapei de verificare este 31 decembrie 2022.
În cadrul celor două runde de atragere de fonduri, cererile de finanțare se vor depune exclusiv prin aplicația electronică, disponibilă la adresa web http://www.mdlpa.ro/investiții/PNRR.
Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice
Alocarea financiară acordată prin PNRR pentru lucrările de creștere a eficienței energetice din cadrul Operațiunii B.2 – Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice este de 937.540.000 euro.
Valoarea maximă eligibilă a proiectului corespunde unui:
* cost unitar pentru lucrările de renovare moderată de 440 euro/mp (arie desfășurată), fără TVA;
* cost unitar pentru lucrările de renovare aprofundată de 500 euro/mp (arie desfășurată), fără TVA;
* cost pentru o stație de încărcare rapidă (cu putere peste 22kW) cu câte două puncte de încărcare/stație de 25.000 Euro/stație.
Renovarea integrată (consolidare seismică și renovare energetică moderată) a clădirilor publice
Alocarea financiară pentru lucrările de intervenții integrate este împărțită astfel:
* Lucrări de consolidare seismică – valoare eligibilă: 152.100.000 euro
* Lucrări de renovare energetică moderată – valoare eligibilă: 133.848.000 euro
Valoarea maximă eligibilă a proiectului corespunde unui:
* cost unitar pentru lucrările de consolidare seismică de 500 euro/mp (arie desfășurată), fără TVA.
* cost unitar pentru lucrările de renovare moderată de 440 euro/mp (arie desfășurată), fără TVA;
* cost unitar pentru lucrările conexe de 500 euro/mp (arie desfășurată), fără TVA.
Descărcați aici Ghidurile
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/ noiembrie-decembrie 2021