Tranzacționarea, în regim concurențial, în mod transparent, public, centralizat și nediscriminatoriu, a energiei electrice, inclusiv prin încheierea contractelor de procesare a combustibilului se face potrivit noii variante a ”Regulamentul privind modalitățile de încheiere a contractelor bilaterale de energie electrică prin licitație extinsă și negociere continuă și prin contracte de procesare”. Acesta a intrat în vigoare prin publicarea sa în Monitorul Oficial (găsiți Regulamentul atașat la finalul articolului).
Noul regulament prevede:
* modul de stabilire a ofertelor de vânzare sau de cumpărare a energiei electrice de către participanți;
* modul de stabilire a ofertelor de procesare a combustibilului;
* modul de organizare a licitațiilor/sesiunilor de tranzacționare;
* modul de stabilire a tranzacțiilor și de contractare a energiei tranzacționate, respectiv de stabilire a prevederilor contractelor de procesare a combustibilului;
* modul de gestionare și publicare a informațiilor privind participanții, ofertele și tranzacțiile efectuate.
Conform regulamentului, prevederile se aplică titularilor de licență din sectorul energiei electrice, inclusiv operatorului pieței centralizate a contractelor bilaterale de energie electrică, dar și persoanele persoanelor fizice sau juridice care, potrivit legii, pot desfășura activități în sectorul energiei electrice fără a deține o licență acordată de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, respectiv persoanelor juridice având sediul într-un stat membru al Uniunii Europene cărora Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei le-a confirmat dreptul de participare la piețele de energie electrică din România.
Înregistrarea participanților la piața centralizată a contractelor bilaterale de energie electrică se face la solicitarea acestora, adresată operatorului pieței centralizate a contractelor bilaterale de energie electrică (OPCCB), conform procedurilor operaționale specifice și prin semnarea convenției de participare la modalitatea respectivă de tranzacționare aferentă pieței centralizate a contractelor bilaterale de energie electrică (PCCB).
OPCCB stabilește, după parcurgerea unui proces de consultare publică cu reținerea sau respingerea argumentată a propunerilor și observațiilor primite, conținutul-cadru al fiecărei convenții de participare la o modalitate de tranzacționare aferentă PCCB, care cuprinde drepturile și responsabilitățile reciproce ale OPCCB și ale fiecărui participant la această piață. OPCCB face publică fiecare convenție de participare pe pagina sa de internet.
Participanții la PCCB au obligația să plătească OPCCB contravaloarea tarifelor aferente participării la modalitatea de tranzacționare respectivă, conform reglementărilor în vigoare și prevederilor convenției de participare la modalitatea respectivă de tranzacționare aferentă PCCB.
În cazul înregistrării participantului desemnat de o entitate agregată de producători de energie electrică pe bază de surse regenerabile, aplicarea componentei de administrare a tarifului practicat de OPCCB se face la puterea instalată rezultată pentru entitatea agregată.
Contractele-cadru și cele standard sunt elaborate de către OPCCB, în urma analizării într-un grup de lucru constituit cu participanții la piață și reținerii sau respingerii argumentate a propunerilor și observațiilor primite în urma consultării publice.
Contractele-cadru și cele standard nu prevăd posibilitatea denunțării unilaterale, a modificării prețului, a cantității orare și totale sau a profilului de livrare zilnică față de cele stabilite la încheierea tranzacției.
Societatea Operatorul Pieței de Energie Electrică și de Gaze Naturale „OPCOM” – S.A. va actualiza în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului ordin, contractele-cadru și standard, procedurile și convențiile, și le va publică pe pagina proprie de internet.
Descărcați aici Regulamentul privind modalitățile de încheiere a contractelor bilaterale de energie electrică prin licitație extinsă și negociere continuă și prin contracte de procesare
Citiți și:
Peste 20 ha din nordul Capitalei, pregatite pentru dezvoltari imobiliare inalte
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 3/ mai 2019


