De la jumătatea lunii viitoare intră în vigoare noile reglementări tehnice privind măsurile aplicabile clădirilor situate în zone inundabile.
Noile prevederi se bazează pe buna practică și vor fi aplicate atunci când nivelul probabil al inundației depășește 0,80 m peste nivelul cotei de acces în clădire.
Aceste prevederi se adresează autorităților administrațiilor publice și organismelor de control, proiectanților, verificatorilor de proiecte, experților tehnici atestați, executanților, proprietarilor și beneficiarilor.
Reglementarea tehnică identifică potențiale forme de degradare/avariere generate de inundații pentru diferite tipuri de clădiri (clasificate după funcțiuni și sistem structural).
Sstabilește criteriile de alegere a măsurilor de adaptare a clădirilor și a zonelor adiacente acestora, din punct de vedere constructiv, inclusiv al utilităților și amplasamentului, considerând diferite ipoteze privind caracteristicile inundației (adâncimea apei, timpul de expunere, căile potențiale de acces/intrare a apei în clădire).
Totodată, sunt descrise și exemplificate ilustrativ măsurile de adaptare aplicabile clădirilor existente și clădirilor noi, în funcție de caracterul temporar sau permanent al măsurilor, cu luarea în considerare a exigențelor specifice și nivelurile de performanță corespunzătoare cerințelor de calitate la care trebuie să răspundă clădirile din zone inundabile.
Sunt prezentate avantajele și dezavantajele aplicării acestor măsuri, sub aspectul implicațiilor tehnice în etapele de proiectare și execuție a lucrărilor de intervenții la clădirile existente sau proiectare a clădirilor noi, inclusiv în etapa de urmărire a comportării în exploatare. Acestea sunt detaliate și sub aspectul unor elemente generale legate de criteriile economice sau de prognozarea impactului generat de aplicarea măsurilor în timp, din perspectiva reducerii vulnerabilității clădirilor în ansamblu și a elementelor componente.
Peste 5 mil euro, pentru modernizarea unui tronson rutier important
Deși ghidul se referă la măsuri de adaptare a clădirilor noi și existente situate în zone inundabile, punerea în practică a măsurilor propuse, precum și deciziile de dezvoltare urbană trebuie să ia în considerare în primul rând dezvoltarea cu impact redus, măsurile de prevenție ca prim pas al reducerii riscului, și implementarea prioritară a soluțiilor verzi, ulterior fiind recomandate soluțiile verzi-gri și în ultimă instanță cele gri.
Descărcați aici