Guvernul a adoptat miercuri ordonanta privind modificarea Legii nr. 184/2001 privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect, astfel încât să se asigure transpunerea conformă a prevederilor directivelor europene.
Principalele prevederi ale Ordonantei de modificarea a Legii nr. 184/2001 privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect:
* Poartă titlul de arhitect absolventul cu diplomă sau alt document echivalent eliberat de instituţiile de învăţământ superior de arhitectură recunoscute de statul român, care îndeplinesc criteriile minime obligatorii de autorizare şi acreditare pentru programul de studii universitare de arhitectură din domeniul de licenţă arhitectură, prevăzute în anexa nr. 3 la Hotărărârea Guvernului nr. 469/2015 pentru aprobarea criteriilor minime obligatorii de autorizare şi acreditare pentru programele de studii universitare de Medicină, Medicină dentară, Farmacie, Asistenţă medicală generală, Moaşe, Medicină veterinară, Arhitectură.
* Este interzisă utilizarea titlului de arhitect de către persoanele care nu deţin această calificare profesională în baza unui titlu oficial de calificare.
* Poartă titlul de arhitect de interior absolventul cu diplomă de arhitect de interior obţinută în specializarea arhitectură de interior la o instituţie acreditată de învăţământ superior din România.
* Pentru recunoaşterea calificării de arhitect sau a dreptului de semnătură pe teritoriul României, Ordinul Arhitecţilor din România se asigură că toate cerinţele şi procedurile şi formalităţile legate de accesul la aspecte reglementate de prezenta lege pot fi îndeplinite de la distanţă şi prin mijloace electronice, în condițiile legislației în vigoare, şi informează inclusiv prin mijloace electronice despre toate cerinţele, procedurile şi formalităţile privind accesul la aspecte reglementate ale profesiei de arhitect în România.
* Stagiul profesional se poate efectua integral sau parţial într-un alt stat membru sau, după caz, într-un stat terţ.
Descarcati aici textul Ordonantei