Oferte locuri de munca top

Racordarea la reteaua electrica se va face dupa noi reguli

Racordarea utilizatorilor la rețeaua electrică de interes public se va face după noi reguli, fiind propuse în acest sens unele schimări ale actelor normative.

Astfel, vor fi eliminate, din categoria lucrărilor de întărire, echipamentele de automatizare necesare pentru limitarea operaţională, va fi clarificat regimul de proprietate, responsabilitățile cu privire la exploatarea și mentenanța acestora.

Se propune ca în cazul echipamentelor de automatizare necesare pentru limitarea operaţională să fie aplicabile regulile prevăzute în Regulamentul privind suportarea costurilor, proprietatea, exploatarea și mentenanța instalațiilor de racordare.

Totodată, se clarifică faptul că recalcularea situațiilor/regimurilor de funcționare cu N-1 elemente în funcțiune care are loc la punerea în funcțiune pentru probe conform prevederilor Regulamentului, se aplică și în cazul lucrărilor de întărire determinate de astfel de regimuri și care sunt înlocuite de automatica de limitare operațională, potrivit

soluției de racordare pentru care a optat utilizatorul.

Termen limită pentru constituirea garanției financiare

Va fi prevăzut un termen limită pentru constituirea de către utilizator a garanției financiare necesare pentru emiterea avizelor tehnice de racordare (ATR) și introducerea măsurii de clasare a cererii de racordare în cazul nerespectării de către utilizator a termenului respectiv.

Utilizatorul va transmite operatorului de rețea dovada constituirii garanției financiare în termen de maximum două luni de la data comunicării de către operatorul de rețea a studiului de soluție avizat.

De asemenea, va fi inclus un termen pentru transmiterea ATR, de 10 zile calendaristice de la data la care utilizatorul transmite la operator dovada constituirii garanției financiare, pentru utilizatorul care are obligația constituirii garanției în vederea emiterii ATR.

Termenul în care utilizatorul are obligația de a transmite operatorului de rețea cererea de încheiere a contractului de racordare va fi modificat de la 30 la 45 de zile calendaristice înainte de data încetării perioadei de valabilitate a ATR.

Totodată, au fost incluse etape și termene, în cadrul perioadei de 45 de zile calendaristice, în care operatorul de rețea poate solicita, dacă este cazul, completarea documentației anexate cererii de încheiere a contractului și, în acest caz, utilizatorul va avea obligația de a completa documentația respectivă în termen de cel puțin 15 zile calendaristice înainte de încetarea valabilităţii ATR.

În cazul în care utilizatorul nu transmite la operator cererea de încheiere a contractului sau completarea documentației în termenele stabilite, valabilitatea ATR încetează și operatorul de reţea execută garanţia financiară constituită de utilizator.

Prelungirea duratei contractului de racordare

Este prevăzut dreptul utilizatorului de a solicita prelungirea duratei contractului de racordare cu durate succesive de 12 luni, condiţionat de constituirea de către acesta a unei garanţii financiare în favoarea operatorului de rețea, cu valabilitate pe toată durata prelungirii contractului. Cuantumul garanţiei financiare este de 5% din valoarea tarifului de racordare prevăzut în contractul de racordare și crește cu 5% pentru fiecare perioadă succesivă de 12 luni adăugată la durata contractului.

De asemenea, a fost prevăzută extinderea perioadei de prelungire a certificatului de conformitate tehnică cu valabilitate temporară (CDCT) pentru unitățile generatoare/centralele electrice de producere din categoriile C și D, cu perioade succesive de câte 3 luni.

 

 

Descărcați aici

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 1/martie 2025


Etichete:
Sus