
Florin Manole, purtătorul de cuvânt al PSD
Investițiile în infrastructură, în special în autostrăzi, și majorarea pensiilor contribuie într-adevăr la deficitul bugetar ridicat, dar acestea sunt asumate ca fiind absolut necesare, nefiiind imputabile, susține Florin Manole, purtătorul de cuvânt al PSD.
„Dacă deficitul actual are niște nume, ele sunt următoarele: Autostrada Moldovei și multe alte autostrăzi începute, unele aflate în stadiu de finalizare. Da, PSD admite că fără eforturile noastre aceste autostrăzi nu erau acum în construire sau în folosință. Sigur că ele au costat și vor continua să coste, dar nu asta este problema”, a declarat Manole.
Purtătorul de cuvânt al PSD a dat asigurări că fondurile pentru realizarea infrastructurii nu vor fi tăiate, pentru că nimeni nu și-ar dori asta.
Tot el a precizat că și cheltuielile cu pensiile au generat o parte din deficit, însă a susținut că acest lucru este justificat: „E foarte bine că avem cheltuieli mari cu pensiile, pentru că pensionarii trebuie să aibă pensii decente. În plus, reforma pensiilor era și un jalon din PNRR, deci obligatorie.”
Tăieri de cheltuieli la stat: PSD admite nevoia de reforme
Deși susține cheltuielile cu infrastructura și pensiile, PSD admite că există un segment semnificativ de cheltuieli publice care necesită corecții. Manole a indicat clar că partidul este deschis la reforme și reduceri acolo unde se constată risipă.
„Există problema unor cheltuieli prea mari ale statului. Da, admitem că trebuie făcute corecturi. Am dat și exemple, precum Consiliile de Administrație sau alte structuri administrative. Se pot face reduceri în anumite instituții publice”, a afirmat purtătorul de cuvânt al PSD.
Un exemplu concret vizat de presă este Comitetul de Supraveghere de la Exim Bank, unde mai mulți lideri politici, inclusiv membri PSD, primesc indemnizații consistente de peste 4.000 de euro lunar. Manole a fost tranșant: „Acest comitet nu trebuie să fie remunerat la acest nivel. Trebuie să se facă o reducere semnificativă a acestui tip de consilii.”
Întrebat dacă după părerea sa ar trebui tăiată sau doar redusă această indemnizație, Manole a spus că „se poate tăia de tot”, dar a menționat că în consiliile de administrație sunt membri ai tuturor partidelor, nu doar din PSD.
Blocaj la negocieri: PSD nu va fi de acord cu listarea la bursă a companiilor de stat profitabile
După cum a transmis purtătorul de cuvânt, PSD nu va fi de acord cu listarea companiilor de stat la bursă: „Sunt câteva blocaje. Unul dintre ele este ideea vânzării de pachete de acțiuni de la companiile de stat profitabile, idee cu care noi suntem în complet dezacord. Pe de o parte fiindcă nu este necesar, pentru că, așa cum am spus, acele companii sunt profitabile, deci lucrul ăsta e pozitiv. În al doilea rând, unele dintre ele sunt în domenii precum cel al energiei și reprezintă instrumente legitime prin care statul poate să intervină într-un astfel de domeniu atât de important din punct de vedere al impactului social.”
În ceea ce privește negocierile privind formarea unei noi guvernări, Manole a precizat că discuțiile se află încă într-o etapă tehnică, iar decizia finală a PSD privind intrarea la guvernare va fi luată printr-un referendum intern, odată ce se încheie aceste consultări.
„Anunțul pentru un referendum intern a fost făcut de mai mult timp, dar acesta va avea loc atunci când vom avea suficiente concluzii pentru a informa membrii cu responsabilitate. În acest moment, discuțiile sunt tehnice, nu politice”, a spus Manole.
În ceea ce privește numele unui posibil premier, PSD nu s-a pronunțat, susținând că discuția este prematură câtă vreme partidul nu a decis dacă va face parte din viitoarea formulă guvernamentală. Totuși, Manole a subliniat că un eventual acord de guvernare trebuie să fie însoțit de un acord tripartit cu sindicatele și patronatele.
„Noi am spus din primul moment că un eventual acord de guvernare trebuie să fie dublat de un acord tripartit. Ne bucură că și președinția pare să îmbrățișeze această idee, dar acest proces putea fi început mai devreme”, a mai spus el.
Cum vede PSD ideea unui premier tehnocrat?
Purtătorul de cuvânt al PSD a spus că vede ideea unui premier tehnocrat „ca o idee nefuncțională”. Florin Manole spune că „am mai avut experiență proastă cu premieri tehnocrați și pentru că această guvernare care va veni ar trebui să fie asumată politic în mod corect și transparent, deoarece oamenii au votat partide în Parlament, nu tehnocrați”. Întrebat ce se va întâmpla îns patru zile, când interimatul Guvernului va expira, Manole a spus: „Nu aș vrea să anticipez ce se va întâmpla peste patru zile. Președintele are toate instrumentele constituționale, partidele comunică între ele de aceste săptămâni. Nu cred că e momentul să ne uităm la un potențial vid de putere”.