Șapte proiecte propuse de autorități și companii din România fac parte dintre cele selectate ca urmare a primului apel de propuneri din cadrul Mecanismului pentru Interconectarea Europei.
Volumul total de finanțare furnizat de UE este de aproape 862,5 milioane de euro, gradul de co-finanțare din fonduri europene fiind de 85%. Proiectele (vezi Lista II atasata) au în vedere studii de fezabilitate și lucrări de reabilitare în domeniul infrastructurii de căi ferate, precum și a celei portuare pe apele de interior.
Pe ansamblu, Comisia Europeană a propus alocarea unor fonduri UE în valoare de 13,1 miliarde de euro unui număr total de 276 de proiecte din domeniul transporturilor. Se estimează că aceste investiții vor debloca cofinanțări suplimentare publice și private în valoare totală de 28,8 miliarde de euro.
Lansate în septembrie 2014, apelurile de propuneri din cadrul MIE au atras peste 700 de propuneri, care au totalizat nevoi de finanțare de trei ori superioare fondurilor prevăzute. Acest lucru a permis Comisiei Europene să selecteze proiectele cu cea mai mare valoare adăugată la nivel european și care să garanteze, în același timp, o distribuție echilibrată din punct de vedere geografic și între diferitele modalități de transport.
Aproape 4,8 miliarde de euro au fost alocate statelor membre eligibile pentru Fondul de coeziune. Un alt criteriu de evaluare a fost contribuția la alte acțiuni prioritare ale Comisiei, cum ar fi Uniunea energetică sau piața unică digitală.

