Dezvoltatorul şi administratorul de spaţii logistice Prologis a închiriat către Logistics E van Wijk 16.147 mp din Prologis Park Bucharest A1, în trimestrul trei 2014. În perioada menţionată suprafaţa totală închiriată de Prologis în ECE a fost de
387.000 mp, totodată compania a achiziţionat 25 de clădiri. În prezent Prologis are două proiecte de dezvoltare spaţii logistice în implementare.
Suprafaţa de spaţii logistice închiriate de Prologis în Europa Centrală şi de Est în trimestrul 3 2014 a crescut cu 57% comparativ cu acelaşi interval al anului precedent. Din cei peste 387.000 de metri pătraţi închiriaţi, tranzacţiile realizate în Polonia reprezintă mai mult de 38%.
Compania a încheiat noi acorduri de închiriere pentru o suprafaţă totală de 178.000 de metri pătraţi şi a reînnoit contracte pentru 173.000 de metri pătraţi, restul până la suprafaţa totală fiind reprezentat de contracte pe termen scurt.
Rata de neocupare la nivelul portofoliului Prologis ECE a fost de 7,7 procente la finalul celui de-al treilea trimestru.
În trimestrul trei Prologis a achiziţionat 25 de clădiri cu o suprafaţă de peste 324.000 de metri pătraţi în Polonia, Slovacia, Cehia şi Ungaria. Aceste active au fost achiziţionate cu un discount semnificativ faţă de costurile de înlocuire.
În plus, compania a finalizat lucrările pentru patru clădiri ce însumează 70.500 de metri pătraţi situate în Wroclaw, Szczecin şi Bratislava. Proiectele finalizate includ prima clădire „Small Business Units” de 18.200 de metri pătraţi situată în Prologis Park Wroclaw III, care este pre-închiriată în proporţie de 75%.
La finalul lunii septembrie, Prologis anunţa demararea lucrărilor pentru construirea unei clădiri build-to-suit (BTS) de 31.190 de metri pătraţi pentru ČERVA pe terenul recent achiziţionat din Prologis Park Prague-Airport. O altă clădire speculativă ce acoperă o suprafaţă de 30.000 de metri pătraţi este în construcţie în acelaşi parc.
„Activitatea noastră înregistrată în al treilea trimestru reflectă redresarea puternică a pieţelor precum Praga, Poznan şi Wroclaw, în vreme ce creşterea cererii de închiriere continuă să se materializeze la nivelul altor pieţe din ECE”, a declarat Ben Bannatyne, managing director şi director regional, Prologis Central & Eastern Europe. “Având în vedere climatul economic şi oportunităţile de achiziţii pentru creşterea portofoliului, echipele noastre de la nivel local oferă un avantaj competitiv în identificarea de investiţii regionale.”
Având o implicare activă în cinci ţări din regiune (Polonia, Cehia, Ungaria, Slovacia şi România) şi un portofoliu care totalizează 4,1 milioane m2, Prologis este cel mai important furnizor de spaţii de distribuţie din Europa Centrală si de Est (date valabile la 30 septembrie 2014).

