Urare Craciun 2024

Prologis, 300.000 mp inchiriati in T1

1280.jpg Prologis ECE, proprietar, operator si dezvoltator de spatii industriale, a inchiriat spatii ce acopera aproximativ 300.000 mp in primul trimestru din 2014, inregistrand o crestere de 30% comparativ cu anul precedent. Tranzactiile incheiate in Polonia reprezinta 44% din totalul de spatii inchiriate in regiune.
„Cererea din ce in ce mai mare a clientilor din pietele dezvoltate din regiune a generat o crestere puternica a tranzactiilor comparativ cu anul precedent,” a declarat Ben Bannatyne, Prologis Managing Director, Europa Centrala si de Est. Vom continua sa ne axam pe cresterea gradului de ocupare pe parcursul acestui an si luam in calcul noi dezvoltari si achizitii pentru a raspunde cerintelor clientilor nostri.”
Compania a semnat noi acorduri de inchiriere pentru o suprafata de 105.000 mp si a reinoit contracte existente ce insumeaza peste 154.000 mp. Activitatea ramasa a fost acoperita prin acorduri incheiate pe termen scurt.
In primul trimestru, Prologis a demarat trei proiecte de dezvoltare in regiune totalizand 56.400 mp dintre care:
– 27,000 mp spatiu speculativ in cadrul Prologis Park Wroclaw V DC5, Polonia;
– 18,200 mp spatiu speculativ in cadrul Prologis Park Wroclaw III DC1 Polonia;
– 11,200 mp pentru o cladire build-to-suit construita pentru Prime Cargo in Szczecin, Polonia.
Compania a achizitionat, de asemenea, Prague Modletice D1, un spatiu de logistica de inalta calitate ce acopera o suprafata de 16.000 mp – denumit in prezent Prologis Park Prague D1 West II – amplasat in zona Prague D1 din Cehia.
Avand o implicare activa in cinci tari din regiune (Polonia, Cehia, Ungaria, Slovacia si Romania) si un portofoliu care totalizeaza peste 3.7 milioane mp, Prologis este principalul operator de cladiri de distributie din Europa Centrala si de Est (date valabile la 31 martie 2014).

Sus