Anunțat publicului încă din vara anului trecut și promovat spre vânzare, proiectul din Voluntari al dezvoltatorilor de la Prime Kapital a obținut aprobarea Planului Urbanistic Zonal, după cum au anunțat aceștia.
Proiectul vizează construirea a 746 de locuințe și facilități conexe, pe un teren cu suprafața de peste 8 hectare. Regimul maxim de înălțime este de 4 etaje.
În vara acestui an, Prime Kapital a anunțat că va aplica pentru o singură autorizație de construire pentru întregul proiect și nu pentru fiecare fază în parte.
După aprobarea proiectului urmează etapa de obținere a tuturor actelor necesare în vederea obținerii autorizației de construire, după care dezvoltatorul poate demara lucrările de construire.
Dezvoltatorul a anunțat că ”primele unități vor fi livrate în anului 2020” și că ”lucrările de infrastructură se vor realiza în avans pentru întregul proiect, odată cu primirea autorizației de construire”.
Prime Kapital a fost capitalizată și fondată de Martin Slabbert și Victor Semionov. În prezent are un parteneriat exclusiv cu investitorii sud-africani de la MAS Real Estate.
Citiți și:
Trei blocuri, autorizate recent intr-un ansamblu rezidential
Viitor ansamblu cu peste 100 de apartamente, in curs de autorizare