Proiectul privind realizarea centurii de Est a municipiului Arad, inclusiv construirea unui pod nou peste Mureș, a obținut un punctaj mare în cadrul selecției și contractării POR 2014-2020, ed. II.
În urma parcurgerii etapei de evaluare tehnică și financiară, proiectul “Modernizare DJ709G, inclusiv pod Mureș pentru funcțiunea de centură Est Arad” a obținut 84 de puncte.
„Construirea centurii de Est a municipiului, care va lega DN 7 de autostradă este cel mai mare proiect de infrastructură al Regiunii de Vest. Centura va porni din DN 7, între Mândruloc şi Vladimirescu, va traversa Mureşul, și va închide «inelul» din jurul municipiului”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Consiliul Judeţean Arad a depus spre finanţare pe Programul Operaţional Regional 2014-2020 un proiect care vizează finalizarea şoselei de centură a municipiului Arad, inclusiv construirea unui pod nou peste râul Mureş, a unui pasaj peste calea ferată, a trei sensuri giratorii şi a unei piste de biciclete.
Valoarea estimată a investiţiei depășește 40 de milioane de euro. Tronsonul vizat are o lungime de 11 kilometri.
Următoarea etapă este cea de precontractare a proiectului.
Citiți și:
Peste 3,5 mil euro pentru reabilitarea unui drum judetean greu practicabil
https://www.arenaconstruct.ro/284493-2/
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr.7/oct 2018