A fost finalizat proiectul de consultanţă pentru managerierea Programului Operaţional Sectorial Transport 2007-2013, a anunţat Autoritatea de Management pentru POSTransport 2007-2013.
Valoarea investiţiei a fost de 8,1 milioane de lei, din care 6,5 milioane de lei cheltuieli eligibile iar proiectul a beneficiat de fonduri europene în proporţie de 85% , bani proveniţi din Fondul European de Dezvoltare Regională.
Proiectul a urmărit utilizarea eficientă a fondurilor europene nerambursabile alocate României în cadrul POS-T și îmbunătățirea capacităţii de absorbție a Autorității de Management pentru POS-T.
În contractul de consultanţă au fost incluse acordarea de asistență tehnică și consultanță necesară pentru managementul, monitorizarea, implementarea și controlul POS – T.
Contractul de servicii a fost semnat în data de 11.04.2012 cu Asocierea S.C. European Funds Invest SRL – S.A. AESA – Agriconsulting Europe SRL – Agriconsulting Europe SA – S.C. AVENSA CONSULTING SRL si a avut o durata de 30 de luni.
Proiectul a fost implementat cu succes, potrivit unei informări a AM-POST.

