Cum interesul general pentru materiile prime critice și strategice a crescut în ultima perioadă, autoritățile și-au adus aminte că acestea ar trebui inventariate.
Ca urmare vor fi angajate firme de prospecțiuni geologice, de către Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT), în vederea efectuării lucrărilor de cercetare geologică.
Programul Geologic la nivel național este deja aprobat prin lege încă din 2018, iar acum urmează să fie definitivate normele metodologice de aplicare, proiectul fiind în dezbatere publică.
Explorările geologice anterioare au fost axate preponderent pe resursele minerale necesare industriei din perioada 1945-1989. În contextul actual prioritatea este actualizarea bazei de date la nivel național și utilizarea metodelor actuale pentru identificarea și valorificarea materiilor.
Programul Geologic Național are ca obiect cercetarea pentru resurse minerale neregenerabile precum: minereuri feroase și neferoase, aluminiu și roci aluminifere; metale nobile; minereuri radioactive; pământuri rare și disperse, săruri haloide, substanțe utile nemetalifere; roci utile, pietre prețioase și semiprețioase, roci bituminoase și gazele care le însoțesc; resurse minerale regenerabile cum sunt apele minerale naturale gazoase și plate, apele minerale terapeutice și apele geotermale.
Normele vor conține etapele de implementare a programului prin procedură competitivă de ofertare deschisă, transparentă și nediscriminatorie.
Prestatorii selectați în urma procedurii de achiziții publice vor încheia contracte cu Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) în vederea efectuării lucrărilor de cercetare geologică.
Temele de cercetare care presupun activități de prospecțiuni în cadrul unui obiectiv geologic se realizează pe bază de permis de prospecțiune emis de A.N.R.M.P.S.G. în conformitate cu prevederile legale și instrucțiunile tehnice specifice aplicabile la momentul emiterii permisului.
Durata unei teme este de maximum trei ani, iar dezvoltarea temei se poate realiza în trei etape, fiecare dintre acestea cu o perioadă de până la un an.
Decontarea cheltuielilor eligibile se efectuează de către MEDAT, în limita valorii prevăzută în contractul de finanțare, pe baza următoarelor documente:
* cerere de plată;
* înscris asumat de autoritatea contractantă din care decurge cantitatea și calitatea lucrărilor stabilite la contractare în programul de lucrări;
* raportul geologic sau de cercetare întocmit de titularul contractului comunicat autorității contractante;
* deviz post calcul însoțit de documentele justificative.