Oferte locuri de munca top

Prioritizarea investitiilor este necesara, dar trebuie facuta corect

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu

Toate partidele par să fi căzut de acord că ne așteaptă o prioritizare a investițiilor în perioada următoare. Dar, cele patru partide așezate la masa negocierilor privesc diferit această prioritizare.

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, afirmă că Partidul Social Democrat susține o abordare realistă în privința investițiilor publice, pledând pentru o prioritizare a proiectelor, nu pentru anularea lor.

„Trebuie luată fiecare investiţie în parte, nu la grămadă, discutat pe fiecare investiţie în parte, nu anulate, ci prioritizate, aşa cum am spus”, a subliniat Grindeanu, reafirmând poziția PSD în contextul discuțiilor privind cheltuielile bugetare.

El a adăugat că în urma consultărilor recente, este de așteptat ca toate partidele implicate în discuții să ajungă la un consens privind un set clar de măsuri.

„Eu cred că la sfârşitul zilei de azi, după toată această perioadă de consultări, după, probabil, şi alte discuţii, se va ieşi cu un plan de măsuri asumat de toată lumea”, a declarat Grindeanu.

Totodată, deputatul PSD Petru-Bogdan Cojocaru (Iași) susține că investițiile publice esențiale trebuie continuate, chiar și în contextul unui climat financiar instabil. Într-o declarație de presă, acesta avertizează că o eventuală tăiere a fondurilor destinate proiectelor majore de infrastructură și dezvoltare ar putea avea efecte negative pe termen lung.

„Deficitul trebuie redus, dar nu sacrificând investițiile. Proiectele mature, unele aflate deja în derulare, trebuie finalizate. Vor aduce valoare adăugată și, în final, vor genera bunăstare”, a declarat deputatul.

PNL: Daca in 3-4 ani de Anghel Saligny nu au putut fi finalizate procedurile de achizitie, atunci este o problema de implementare

Cojocaru a menționat cinci direcții majore de investiții care, în opinia sa, trebuie prioritizate:

  1. Continuarea lucrărilor la autostrăzile A7 și A8
    Deputatul subliniază că aceste proiecte sunt vitale pentru regiunea Moldovei, în special pentru Iași, contribuind la conectarea regiunilor, reducerea costurilor de transport și stimularea comerțului și turismului. „Finalizarea acestor drumuri de mare viteză va genera beneficii economice semnificative, precum crearea de locuri de muncă și atragerea investițiilor străine”, a afirmat el. De asemenea, modernizarea infrastructurii ar contribui la creșterea siguranței rutiere și la reducerea poluării.
  2. Edificarea Spitalului Regional de Urgență Iași
    Potrivit deputatului, realizarea unui spital regional de urgență în Iași ar moderniza sistemul medical și ar consolida statutul orașului ca pol medical regional. „Un astfel de centru asigură tratamente specializate și un flux rapid, reducând mortalitatea și complicațiile. Universitatea de Medicină și școlile sanitare vor intra într-o nouă etapă datorită acestui proiect”, a declarat Cojocaru, adăugând că finalizarea licitației și demararea fazei a doua de construcție ar trebui să fie priorități pentru viitorul Guvern.
  3. Atragerea de fonduri europene (PNRR și exercițiul financiar 2021–2027)
    Deputatul PSD consideră că fondurile europene reprezintă o oportunitate fără precedent pentru România, cu impact asupra infrastructurii, sănătății, educației și protecției mediului. „Penalizarea sau amânarea acestor proiecte va duce la pierderea oportunităților, la rateuri financiare și la un regres în procesul de modernizare a țării”, a avertizat el.
  4. Finalizarea proiectelor din Programul „Anghel Saligny”
    Cojocaru susține că acest program vizează investiții locale esențiale, în special în mediul rural, în domenii precum infrastructura rutieră și utilitățile publice. „Cele mai multe contracte sunt derulate prin firme cu capital românesc și forță de muncă autohtonă, ceea ce înseamnă venituri pentru zeci de mii de familii”, a subliniat parlamentarul.
  5. Implementarea proiectelor Companiei Naționale de Investiții (CNI)
    Deputatul atrage atenția că proiectele gestionate de CNI, care includ investiții în învățământ, cultură și sport nu trebuie abandonate. „Oprirea lucrărilor ar însemna pierderea încrederii cetățenilor, irosirea banilor deja investiți, degradarea șantierelor și un impact negativ asupra pieței muncii din construcții”, a avertizat Cojocaru.

„Fără a avea pretenția unei analize exhaustive, acestea reprezintă tot atâtea motive pentru a continua investițiile publice asumate”, a încheiat deputatul.

USR cere reevaluarea investitiilor: „Avem contracte semnate pentru 10 ani, nu pot fi finantate toate”

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 4/iunie 2025

Revista Arena Constructiilor iunie 2025


Etichete:
Sus