Oferte locuri de munca top

Primele anvelope Nokian Tyres vor fi produse la Oradea de anul viitor

Lucrările avansează rapid la fabrica de anvelope cu emisii zero de CO2 Nokian Tyres, cea mai mare investiție străină aflată în derulare, în prezent, în România.

Potrivit investitorilor firmei în luna iunie au fost forați primii piloni, iar în lunile care au urmat au urmat alți câțiva zeci, care vor sta la baza amplei construcții.

În contextul acestei investiții, Primăria Oradea asigură racordurile la utilități (canalizare menajeră și pluvială) pentru organizarea de șantier, ca o soluție provizorie până când vor fi extinse aceste rețele pentru a asigura capacitățile agreate în contractul dintre municipalitate și investitor

Construcţia a început în luna mai, iar primele anvelope se estimează că vor fi produse la Oradea în a doua jumătate a anului viitor.

Producţia de anvelope comerciale este programată să înceapă în prima parte a anului 2025.

Investiţia Nokian se desfășoară în trei faze, iar dacă toate vor fi realizate, în total, finlandezii vor investi 1,5 miliarde de euro la Oradea, cea mai mare investiţie greenfield realizată vreodată în România.

Fabrica este ridicată pe amplasamentul fostului CET II, din strada Ogorului nr. 36, valoarea totală a investiției fiind estimată la circa 650 de milioane de euro.

Noi spatii de servicii, cu peste 40 mii mp, in Bucuresti

Capacitatea anuală a fabricii va fi de 6 milioane de anvelope, cu potențial de extindere în viitor. Unitatea se va concentra pe producția de anvelope, în principal, pentru piața din Europa Centrală.

Amplasamentul va include și o facilitate de distribuție pentru depozitarea și distribuția anvelopelor.

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 6/septembrie 2023

Sus