Investițiile în construcții vor crește anul acesta, la nivelul UE, cu 4,2% comparativ cu 2020, iar creșterea se va resimți pe toate segmentele: clădiri rezidențiale, clădiri nezidențiale și construcții inginerești. Prognoza îi aparține lui Rüdiger Otto, vice-președinte FIEC pentru afaceri economice și legislative.
În plus, agenda de mediu a UE, ce implică renovarea stocului de clădiri existent sau noi investiții în energii regenerabile sau infrastructura de transport modernă, va oferi multe oportunități constructorilor.
Rezidențialul a fost domeniul cel mai dinamic în ceea ce privește investițiile în construcțiile din România, dar țara noastră a fost, anul trecut, în topul performanțelor europene și în ceea ce privește celelalte tipuri de construcții.
Asta rezultă din analiza datelor comparative pentru anul trecut publicate într-un raport ce sintetizează situația din construcții la nivelul tuturor celor 27 de state din Uniunea Europeană.
Anul trecut, investițiile în clădirile nerezidențiale din România au înregistrat o creștere de 11,6% în comparație cu anul precedent, conform raportului statistic anual al Federației Europene a Industriei Construcțiilor.
Bulgaria a avut un ritm de creștere a investițiilor în nerezidențial mai mare decât țara noastră (+16,5% în 2020 față de 2019).
În același timp, s-au înregistrat scăderi în Polonia (-10%), Germania (-0,4%) sau Franța (-16,3%).
România a avut, anul trecut raportat la 2019, un ritm de creștere remarcabil și în ceea ce privește investițiile în construcțiile inginerești, +15,7%, în timp de Bulgaria a înregistrat o creștere de +4,3%, iar Germania, de +2,2%.
Polonia a înregistrat o scădere de -2%, iar Franța a avut o scădere de -13%.
Raportul FIEC remarcă, însă, că în timp ce pe ansamblul UE numărul de salariați în construcții a crescut ușor anul trecut, +0,8% în comparație cu anul anterior, în țara noastră acesta a scăzut cu -23% în 2020 față de 2019.