Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu, a fost reţinut pentru 24 de ore în această săptămână pentru prejudicii de peste 33 milioane lei aduse instituţiei pe care o conduce.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus la începutul acestei săptămâni punerea în mișcare a acțiunii penale şi reţinerea preşedintelui Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu, a administratorului public al județului Brașov, Radu Pretru Ispas precum şi a lui Gabriel Bâgiu, administrator al SC Ramb Sistem SRL Braşov.
Cei doi membrii au conducerii Consiliului Judeţean Braşov sunt acuzaţi că în perioada noiembrie 2006 – noiembrie 2014 şi-ar fi folosit funcția publică de autoritate locală pentru interesele proprii și ale firmelor SC Gotic SA și SC Ramb Sistem SRL. Aceste două firme dețineau cvasi – totalitatea contractelor derulate cu CJ Brașov, întrucât le erau acordate preferențial, prin încredințare directă, ca urmare a dispoziției lui Aristotel Căncescu.
Concret, în perioada 2006 -2007, în urma desfăşurării procedurilor de achiziţie publică –licitaţie deschisă, Consiliul Județean Brașov, reprezentat de Aristotel Căncescu, a încheiat două contracte cu societatea comercială Gotic SA Brașov, declarată câştigătoare a licitaţiilor.
Aceste contracte aveau ca obiect întreținerea, reparația și salubrizarea drumurilor județene (contractul de achiziţii publice nr. 69/20.09.2007 în valoare de 9,7 milioane lei cu TVA) și execuția, finalizarea și întreținerea drumului Rupea–Racoş (contractul de achiziţii publice nr. 8798/10.11.2006).
În cazul primului contract deși în cuprinsul documentului nu erau prevăzute modalități concrete de modificare a prețului contractului de achiziţie publică, acesta a fost modificat de cinci ori, în perioada 2008-2012. Urmare a acestor majorări nelegale, valoarea totală a contractului s-a mărit de 10 ori, respectiv a ajuns la suma de 101,75 milioane lei cu TVA, față de valoarea inițială de 9,72 milioane lei cu TVA.
Același lucru s-a întâmplat și în cazul celui de-al doilea contract, în valoare de 14 milioane lei cu TVA, prețul acestuia fiind modificat prin trei acte adiționale, în perioada 2008-2010.
Deşi lucrările au început efectiv abia în martie 2007, cu altă tehnologie decât cea prevăzută în documentaţia achiziţiei publice, au fost întocmite situaţii de lucrări de către constructorul SC Gotic SA, care au fost apoi facturate de constructor și achitate de Consiliul Judeţean Braşov la nivelul sumei de 1 milion lei cu organizare de șantier şi TVA.
În vara anului 2007, Aristotel Căncescu a iniţiat un proiect de hotărâre de consiliu pentru alocarea sumei de 2,9 milioane lei, pentru lucrări în realitate neefectuate, prezentând date nereale consilierilor pe care i-a convins astfel să adopte hotărârea respectivă. Ulterior, pentru a da o aparenţă de legalitate deciziei luate, inculpatul a convocat comisia de negociere care a decis conform voinţei sale. Aristotel Căncescu a semnat procesul-verbal întocmit de comisie, iar apoi a dispus decontarea respectivelor sume, cu consecinţa prejudicierii UAT Judeţul Brașov.
Imediat după atribuirea către SC Gotic SA a contractului de achiziţii publice nr. 8798/10.11.2006, au fost virate, cu titlu de servicii publicitate şi reclamă, în perioada 15 noiembrie 2006 – 29 iunie 2007, importante sume de bani ce au totalizat 384.750 lei, către SC Canaris SRL, societate deţinută de Aristotel Căncescu.
Prejudiciul total cauzat bugetului Consiliului Județean Brașov prin achitarea în mod nelegal a unor sume aferente lucrărilor executate de SC Gotic SA ca urmare a derulării contractelor nr. 8789/10.11.2006 și nr. 69/20.09.2007, este de 32,98 milioane lei cu TVA.
Totodată în perioada 2007 – 2008 între Consiliul Judeţean Braşov şi SC Ramb Sistem SRL, au fost încheiate contractele cu nr. 638/29.01.2007 pentru reabilitarea, amenajarea refuncţionalizarea Complexului de agrement Tâmpa, în valoare de 8,08 milioane lei și 56/4266 în valoare de 1,74 milioane lei privind amenajarea suprafeţe de joc – terenuri sportive la Liceul Andrei Şaguna.
Deși la punctul 20 din contract referitoare la „ajustarea preţului contractului” s-a menţionat în mod expres că „nu se acceptă actualizarea valorii contractului”, acest document a fost suplimentat prin actul adiţional cu încă 5,58 milioane lei. În executarea celor două contracte au fost efectuate plăţi nejustificate în valoare cumulată de 664.180 lei.
Plăţile sunt apreciate ca nejustificate, întrucât în ofertele depuse pentru ambele contracte grosimea stratului de cauciuc tip tartan folosit pentru terenurile de sport care trebuiau amenajate era de 10 mm, însă în realitate a fost folosit un strat de 4,5 mm, dar cu un strat mai gros de material adeziv.
Totodată Aristotel Căncescu a solicitat expres persoanelor din subordinea sa ca licitaţia pentru renovarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Braşov firmei Ramb Sistem SRL (lucrare în valoare de aproximativ 20 de milioane lei) să fie adjudecată de către Ramb Sistem.
Dosarul va fi înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu propunere de arestare preventivă faţă de Aristotel Căncescu şi Gabriel Bâgiu.