Oferte locuri de munca top

Pregatiri pentru negocieri colective mai largi pentru salarii mai bune

Crearea unui cadru de condiții favorabile negocierilor colective este obligatorie pentru țara noastră, în calitate sa de stat membru al Uniunii Europene.

Condițiile favorabile vizează evitarea impunerii unor constrângeri juridice sau administrative în înregistrarea acordurilor colective, dacă rata de acoperire a negocierilor colective în plan național este sub 80%, cum este și cazul României.

Statului îi revine suplimentar obligația de a stabili un Plan de acțiune de promovare a negocierilor colective, cu măsuri suport identificate în consultare sau în acord cu partenerii sociali.

Astfel, Ministerul Muncii consideră că se impune adoptarea de măsuri pentru facilitarea negocierii colective la niveluri superioare unității (grup de unități, sector de negociere colectivă), astfel încât să fie îndeplinite Recomandările Specifice de Țară și Recomandările OIM, respectiv obligațiile asumate de România în transpunerea Directivei UE privind salariile minime adecvate în UE.

În Planul de Redresare și Reziliență a prevăzut ca Jalon 449 ”Intrarea în vigoare a legislației privind dialogul social”, care prevede un dialog social și o negociere colectivă semnificative și în timp util.

Un nou proiect de act normativ prevede, la propunerea Ministerului Muncii, crearea temeiului legal în vederea adoptării, prin hotărâre de Guvern, a Planului de acțiune pentru promovarea negocierilor colective 2025-2028.

Acest act normativ stabilește direcțiile prioritare de acțiune ale Guvernului pentru susținerea creșterii progresive a acoperirii negocierilor colective în favoarea îmbunătățirii condițiilor de muncă și de trai ale salariaților, măsurile de acțiune și termenele de implementare, instituțiile/ autoritățile publice responsabile cu ducerea la îndeplinire a măsurilor și cerințele de colectare de date pentru punerea în aplicare și monitorizarea măsurilor.

Măsurile urmăresc o mai bună informare a angajatorilor și lucrătorilor asupra drepturilor și obligațiilor lor, prin diseminarea pe o scară largă a unor informații transparente și predictibile.

Actul normativ prevede etapizat un calendar anual de implementare a Planului de acțiuni, cu implicarea partenerilor sociali atât în Consiliul Național Tripartit, cât și în Comisia de dialog social din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 3/mai 2025

Revista Arena Constructiilor aprilie 2025


Etichete:
Sus