Urare An Nou 2024

Prefinantari pentru proiectele de infrastructura de transport

Prefinanțări în tranșe de maximum 10% din valoarea eligibilă a proiectului de infrastructura de transport de interes național, fără depășirea valorii totale eligibile a contractului de finanțare, vor fi acordate către beneficiarii proiectelor finanțate din Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul de Coeziune, Fondul Social European sau din Fondul de Ajutor European destinat celor mai defavorizate persoane.

Măsura face parte din Ordonanța de Urgență a Guvernului, publicată în Monitorul Oficial nr. 507/30 iunie 2017.

Guvernul consideră că este imperios necesară, pe de o parte, lărgirea bazei de proiecte care pot genera cheltuieli eligibile, prin majorarea procentului de contractare de la 120% la 150%, corelat cu punerea la dispoziția beneficiarilor a unor instrumente variate, care să îi sprijine pentru asigurarea fluxului financiar necesar implementării proiectelor, dat fiindcă, până la 31 decembrie 2018, România trebuie să transmită Comisiei Europene aplicații de plată, în valoare de minimum 3,4 miliarde de euro.

Prin același act normativ, Autoritățile de Management sunt autorizate să încheie contracte a căror valoare poate determina depășirea sumelor alocate în euro, la nivel de program, din FEDR, Fondul de Coeziune și Cofinanțare de la bugetul de stat în limita a 50% din valoarea acestei alocări.

Totodată, valoarea acestora poate depăși sumele alocate în euro, la nivel de program, din Fondul Social European, Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane și cofinanțare de la bugetul de stat în limita a 20% din valoarea acestei alocări, cu încadrarea în creditele de angajament aprobate cu această destinație.

Pentru utilizarea eficientă a fondurilor publice, ordonatorii principali de credite cu rol de autoritate de management pot dezangaja, în vederea contractării, fondurile rămase neutilizate în urma atribuirii sau în urma finalizării contractelor de achiziție publică.

Actul normativ precizează că beneficiarul care a depus cerere de prefinanțare, este obligat să depună o cerere de rambursare, care să cuprindă toate cheltuielile efectuate în valoarea totală a prefinanțării acordate, în termen de cel mult 60 de zile calendaristice de la data la care autoritatea de manangement a virat prefinanțarea în contul beneficiarului, fără a depăși durata contractului de finanțare.

Beneficiari au obligația de a restitui integral sau parțial prefinanțarea acordată, în cazul în care aceștia nu justifică, prin cereri de rambursare, utilizarea corespunzătoare a acesteia.

În plus, beneficiarii care nu au depus cererea de rambursare și nu au justificat integral valoarea prefinanțării primite, nu mai beneficiază de o altă tranță de prefinanțare și sunt obligați să justifice integral valoarea acesteia, înainte să depună o altă cerere de prefinanțare sau de plată. În cel mult 10 zile de la încasarea sumelor virate de autoritățile de management, beneficiarii au obligația de a depune cererea de rambursare aferentă cererii de plată la organismul intermediar sau la autoritatea de management, în care sunt incluse sumele din facturile decontate prin cererea de plată. Dacă proiectul este implementat în parteneriat, liderul de parteneriat depune o cerere de rambursare centralizată la nivel de proiect, în care sunt incluse sumele din facutrile decontate prin cererea de plată, atât liderului, cât și partenerilor.

În esență, noile prevederi ale Ordonanței vizează următoarele:
* Modificarea mecanismului prefinanțării, ce va avea ca efect reducerea presiunii de pe bugetele proprii ale beneficiarilor de fonduri europene. Astfel, prin prezenta OUG se introduce posibilitatea acordării de prefinanțare pentru toate categoriile de cheltuieli eligibile, respectiv pentru toate proiectele implementate de autorități publice locale și beneficiari privați, indiferent de fondul european care le finanțează;
* Modificarea pragului de supracontractare, ce va avea ca efect creșterea absorției de fonduri europene;
* Modificarea eliberării autorizațiilor de construire pentru proiectele de infrastructură de transport de interes național, ce va avea ca efect implementarea proiectelor de infrastructură de transport de interes național cu finanțare europeană. Odată cu această modificare, se eliberează autorizații de construire fără elaborarea și aprobarea prealabilă a unei documentații de amenajarea teritoriului sau de urbanism pentru proiectele de infrastructură de transport de interes național finanțate din fonduri europene. În plus, această modificare simplifică legislația pentru proiectele de investiții din România.

 

Descarcă aici Ordonanța de Urgență a Guvernului

 

 

 

 

Revista – Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia iunie 2017 (click aici)

TopJobs  –  Oferte locuri de munca in constructii (click aici)

Newsletter – Primesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!

Sus