Oferte locuri de munca top

Prag mai mare pentru cererea insolventei

Pentru a putea fi cerută deschiderea procedurii de urgență, valoarea minimă a creanțelor va fi mai mare, conform noilor schimbări legislative. Acestea au fost promulgate ieri de către președintele Klaus Iohannis. Modificările au fost efectuate în procesul de legiferare a OUG nr.88/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul insolvenţei şi a altor acte normative.

Astfel, cuantumul minim pentru a putea fi introdusă cererea de deschidere a procedurii de insolvență va fi de 50.000 lei atât pentru creditori, cât și pentru debitori, în loc de 40.000 lei, cum era prevăzut în forma inițială a Ordonanței.

Această prevedere este valabilă inclusiv pentru cererile formulate de lichidatorul numit în procedura de lichidare prevăzută de Legea nr. 31/1990 privind societățile, pentru creanțe de altă natură decât cele salariale, iar pentru salariați este de 6 salarii medii brute pe economie/salariat.

Totodată, dacă debitorul nu se conformează planului sau se acumulează noi datorii către creditorii din cadrul procedurii de insolvență, oricare dintre creditori sau administratorul judiciar poate solicita oricând judecătorului-sindic să dispună intrarea în faliment a debitorului.

Cererea se judecă de urgență și cu precădere, în termen de 30 de zile de la înregistrarea acesteia la dosarul cauzei. Cererea va fi respinsă de către judecătorul-sindic în situația în care creanța nu este datorată, este achitată sau debitorul încheie o convenție de plată cu acest creditor.

 

Descărcați aici Legea nr.113/2020

 

 

 

 

Citiți și:

Viitoare mare parcare supraetajata in Bucuresti

Pregatiri pentru edificarea de noi spatii de depozitare, in provincie

Hala de productie, depozitare si spatii administrative, intr-un parc industrial

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/iulie-august 2020

Sus