După o creştere modestă în 2016, piaţa locală de prefabricate din beton în cel mai fericit caz va stagna în acest an, dacă nu va înregistra chiar o uşoară scădere, apreciază Gabriel Colobaţiu, preşedintele Patronatului Producătorilor de Prefabricate din Beton – PREFBETON.
“În primele luni ale lui 2017 s-a păstrat ritmul construcţiilor în domeniul privat, dar în domeniul public nu s-a făcut aproape nimic. De aceea considerăm că anul 2017 se va încheia cu o scădere uşoară a pieţei prefabricatelor din beton sau, în scenariu optimist, atingerea aceluiaşi nivel ca în anul 2016”, afirmă domnul Colobaţiu.
Piaţa locală a prefabricatelor din beton a marcat, în 2016, o creştere lentă, de 4%, comparativ cu 2015, până la 1,49 milioane metri cubi şi o valoare de 255 milioane euro. Prefabricatele mici (pavele, borduri, drenaje şi ţigle) reprezintă 58% în volume şi 38% în valoare. Prefabricatele mari (structuri, infrastructură rutieră, canalizări şi stâlpi electrici) reprezintă 27% în volume şi 48% în valoare. Restul până la 100% îl reprezintă traversele şi alte elemente prefabricate (garaje, scări, mobilier urban, panouri etc).
În opinia preşedintelui PREFBETON, instabilitatea şi scandalurile politice sunt principalele riscuri pe piaţa constructiilor deoarece generează reticenţă în a investi şi, implicit, în a construi. “Totuşi, economia este pe un trend ascendent, probabil bazat mai mult pe consum decât pe producţie. Lipsa investiţiilor publice creează de asemenea incertitudine pe piaţa construcţiilor. Atragerea fondurilor europene funcţionează defectuos, lucrări finanţate din banii europeni sunt foarte puţine”, remarcă domnul Colobaţiu.
Punctual, principala problemă cu care se confruntă prefabricatorii este lipsa forţei de muncă calificate în meseriile din acest sector (fierari- betonişti, betonişti, dulgheri, zidari-finisori etc.). O altă mare problemă este creşterea salariului minim pe economie, salariu care se acordă de obicei muncitorilor necalificaţi. Astfel, ei ajungeau să aibă salarii mai mari decât muncitorii calificaţi şi cu o anumită vechime în meserie, ceea ce a dus la creşterea fondului de salarii lunare la fiecare prefabricator. “Această creştere salarială nu a putut fi acoperită în preţurile de vânzare, astfel încât profiturile realizate au scăzut. De aceea estimăm ca posibilă o creştere a preţurilor la prefabricatele din beton în a doua jumătate a anului”, mai spune domnul Colobaţiu.
În ansamblu, piaţa construcţiilor s-a ridicat în 2016 la 16,6 miliarde de euro, în timp ce piaţa prefabricatelor din beton a fost de 225 milioane de euro, adică 1,53% din piaţa construcţiilor, ceea ce este foarte puţin, subliniază preşedintele PREFBETON. Consumul de prefabricate din beton în România reprezintă valoric echivalentul a 12 euro per locuitor pe an, comparativ cu 44 euro, cât este media europeană şi peste 100 de euro în ţări precum Finlanda şi Danemarca.
“România are un potenţial enorm de dezvoltare. Infrastructura rutieră este departe de media europeană, iar punerea în aplicare a Master Plan-ului de Transport ar putea fi o soluţie de creştere a pieţei de prefabricate. De asemenea, România are doar 47% din populaţie conectată la canalizare. Şi acest sector poate duce la o creştere semnificativă a pieţei de prefabricate. Mai sunt şi alte domenii în care folosirea prefabricatelor ar duce implicit la creşterea pieţei: spaţii de birouri, centre comerciale, unităţi industriale şi parcuri logistice”, apreciază domnul Colobaţiu.
PREFBETON reuneşte principalele companii producătoare de elemente prefabricate din beton din România: ASA CONS Romania, Bauelemente, Ferrobeton Romania, Incontro Prefabricati S.A., Macon S.A., Prefab S.A., Somaco Grup Prefabricate şi SW Umwelttechnik Romania.
PREFBETON va organiza o conferinţă sub egida proprie în 21 septembrie 2017, pentru promovarea prefabricatelor în construcţii cu o participare internă şi internaţională a arhitecţilor, proiectanţilor, constructorilor şi dezvoltatorilor.
Revista – Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia iul-aug 2017 (click aici)
TopJobs – Oferte locuri de munca in constructii (click aici)
Newsletter – Primesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!