Oferte locuri de munca top

Porsche Macan pentru director, in schimbul unui contract

-macanDirectorul general al societății care administrează drumurile publice și parcările din Constanța, Confort Urban SRL, a primit mită un Porsche Macan S de la administratorul delegat al unei societăți comerciale pentru atribuirea unui contract, precum și pentru buna derulare a acestuia, potrivit procurorilor din Direcția Națională Anticorupție.

Astfel, Cristinel-Viorel Farcaș, directorul societății cu capital integral de stat, este acuzat de procurorii anticorupție pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, conflict de interese și instigare al folosirea cu rea credință a bunurilor societății, într-un scop contrar intereselor acesteia (în forma participației improprii).

Ba mai mult, administratorul care ar fi oferit Porsche-ul ca mită, deținea și el o funcție de execuție în cadrul Confort Urban SRL Constanța. Valoarea autoturismului se ridică la 425.160 lei cu TVA, adică aproximativ 95.000 euro cu TVA. Acesta ar fi fost pus la dispoziția inculpatului cu titlul de folos necuvenit, pentru ca directorul să-și exercite atribuțiile de serviciu.

În schimbul mașinii de lux, domnul Farcaș ar fi facilitat atribuirea și derularea în bune condiții a unui acord cadru privind servicii de transport rutier și închiriere utilaje, încheiat cu societatea respectivă (vizarea facturilor emise de societatea prestatoare și semnarea ordinelor de plată către prestator în perioada ianuarie 2015 – decembrie 2016).

„Autovehiculul a fost folosit gratuit, exclusiv și permanent de inculpatul Farcaș Cristinel-Viorel și soția sa, din data de 19 noiembrie 2014 până la data de 17 martie 2016, când administratorul de drept al firmei l-a vândut fictiv soției inculpatului. De menționat este faptul că administratorul delegat al firmei respective a fost nevoit să dea curs solicitării inculpatului și să achiziționeze contrar obligației de a îndeplini acte în interesul societății pe care o reprezenta, fiind constrâns moral de posibilitatea pierderii locului de muncă”, arată comunicatul publicat de DNA.

Magistrații menționează că, în prezența apărătorului ales, directorul Confort Urban a declarat expres că recunoaște comiterea faptei, că acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și că este de acord cu aplicarea următoarei pedepse și a modalității de executare a acesteia, respectiv: 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de le rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a dreptului de a desfășura o activitate de conducere în cadrul Confort Urban SRL și pe o perioadă de 1 an, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat. În plus, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă cuprinsă între 60 și 120 de zile, în condițiile stabilite de instanță. Totodată, în cauză, procurorii au dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra autoturismului Porsche Macan S.

Procurorii DNA mai precizează că dosarul de urmărire penală, împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției, au fost trimise la Tribunalul Constanța și că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 

 

Revista Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia iunie 2017 (click aici)

TopJobs  –  Oferte locuri de munca in constructii (click aici)

NewsletterPrimesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!

 


Etichete:
Sus