Urare Craciun 2024

POIM: majorarea valorii eligibile a contractelor

A fost operată o modificare în cadrul devizelor generale aferente proiectelor de infrastructură din Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020 (POIM). Modificarea a fost adoptată ieri de către Guvernul României și a fost deja publicată în Monitorul Oficial.

Astfel, până în luna mai 2022 beneficiarii POIM pot solicita documentat Autorității de management pentru POIM sau organismului intermediar pentru transport majorarea valorii totale eligibile a contractelor/deciziilor de finanțare sau majorarea valorii totale eligibile a ordinelor de finanțare în vederea asigurării ajustărilor de preț. Această posibilitate era inițial valabilă doar până în luna mai 2021.

De asemenea, a fost adusă o clarificare legată de una dintre condițiile pe care trebuie să o împlinească proiectele pentru care se ajustează prețurile.

Este vorba despre valoarea plăților aferente contractelor de lucrări ce reprezintă 15% din valoarea totală a proiectului la 31 decembrie 2019.

Prin valoarea plăților se înțelege valoarea plăților efectuate de către Autoritatea de management pentru POIM 2014-2020, aferente contractelor de lucrări și nu valoarea plăților efectuate de către beneficiari, luând în considerare că doar plățile autorizate și certificate de către Autoritatea de Management sunt recunoscute ca aferente valorii eligibile a proiectului.

Cum se realizează ajustarea prețurilor în cazul devizelor generale aferente proiectelor de infrastructură publică, finanțate prin POIM 2014-2020, elaborate pe baza prețurilor utilizate până în anul 2017 inclusiv

Ajustarea prețurilor se realizează cu respectarea următoarelor etape:

* stabilirea costului revizuit având ca bază anul 2019;

* actualizarea analizei cost-beneficiu cu anul de referință 2019;

* recalcularea rezervei de ajustare a prețurilor pentru anii 2020-2023;

* elaborarea documentației de modificare a proiectului.

Cand va putea fi lansata licitatia pentru realizarea Autostrazii Sibiu-Fagaras

Actualizarea analizei cost-beneficiu se realizează pe baza costului revizuit, exclusiv prin modificarea costului de investiție și a referințelor subsecvente acestuia, și cuprinde, printre altele:

* actualizarea cheltuielilor de exploatare și întreținere (în cazul în care nivelul costurilor de exploatare și întreținere depinde de nivelul costului de investiție);

* verificarea faptului că rentabilitatea socio-economică este îndeplinită în continuare (peste 5%);

* aprobarea, dacă este cazul, a planului tarifar actualizat;

* verificarea sustenabilității financiare atât la nivelul proiectului, cât și la nivelul beneficiarului;

* recalcularea ratei deficitului de finanțare.

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 3/mai 2021

Sus