Urare Craciun 2024

Peste 75 mil euro pentru reabilitari si refaceri de drumuri, in 22 de judete

Peste 75 milioane de euro vor fi alocați de la bugetul de stat pentru lucrări de reabilitări și refaceri de drumuri județene și comunale, drumuri care au fost afectate de calamități naturale încursul acestui an.

Cum autorităţile administraţiei publice locale nu dispun de fondurile necesare, printr-un proiect de Hotărâre de Guvern a fost propusă alocarea sumei de 374.034 mii lei din Fondul de intervenție la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2021 pentru 22 de județe: Alba, Arad, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Covasna, Dâmbovița, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Suceava, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea.

Ce intervenții sunt necesare

* Județul Alba – 10.164 mii lei – au fost afectate drumuri, poduri, podețe, străzi

* Județul Arad – 3.539 mii lei – au fost afectate obiective socio-economice, drumuri, poduri, podețe, străzi

* Județul Bihor – 639 mii lei – au fost afectate drumuri comunale, străzi, podețe, traversări pietonale

* Județul Bistrița-Năsăud – 8.272 mii lei – au fost afectate drumuri comunale, străzi, podețe, obiective socio-economice

* Județul Botoșani – 7.480 mii lei – au fost afectate drumuri comunale, străzi, podețe

* Județul Buzău – 14.183 mii lei – au fost afectate drumuri județene, drumuri, străzi, podețe

* Județul Caraș-Severin – 3.470 mii lei – au fost afectate drumuri, străzi, poduri,  podețe și obiective socio-economice

* Județul Cluj – 72.337 mii lei – au fost afectate podețe și albia unui râu, a fost afectat Palatul Administrativ al Instituției Prefectului județul Cluj, precum și drumuri, străzi și podețe, obiective socio-economice

* Județul Covasna – 3.200 mii lei – au fost afectate drumuri, străzi, poduri si podețe

* Județul Dâmbovița – 7.200 mii lei – au fost afectate un drum județean și un pod

* Județul Harghita – 5.411 mii lei –  au fost afectate un drum județean, drumuri, podețe, străzi, șanțuri

* Județul Hunedoara – 6.415 mii lei – au fost afectate străzi, drumuri, poduri și podețe

* Județul Iași – 15.572 mii lei – au fost afectate străzi, poduri, drumuri și podețe

* Județul Maramureș – 9.178 mii lei – au fost afectate drumuri, poduri, podețe, străzi și obiective socio-economice

* Județul Mureș – 11.911 mii lei – au fost afectate drumuri, poduri, podețe, obiectiv socio-economic, șanțuri și străzi

* Județul Neamț – 9.980 mii lei – au fost afectate drumuri, poduri, podețe, obiectiv socio-economic, șanțuri, străzi și apărări de mal

* Județul Prahova – 118.332 mii lei – au fost afectate drumuri, poduri, apărări de mal și străzi

* Județul Suceava – 16.718 mii lei – au fost afectate drumuri, poduri, podețe și străzi

* Județul Tulcea – 2.444 mii lei – au fost afectate drumuri, poduri, podețe și străzi

* Județul Vaslui – 13.013 mii lei – au fost afectate drumuri, poduri, podețe și străzi

* Județul Vâlcea – 26.767 mii lei – au fost afectate drumuri, poduri, podețe și străzi

* Județul Vrancea – 7.809 mii lei – au fost afectate drumuri, rezervor de apă, eroziuni de mal, podețe și străzi.

 

Descărcați aici Lista obiectivelor de investitii

Login Required

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 6/septembrie 2021

Sus