Oferte locuri de munca top

Peste 700 mil lei pentru apa si canalizare in zona Turda – Campia Turzii

A fost semnat astăzi contractul de finanțare aferent proiectului regional pentru dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din regiunea Turda – Câmpia Turzii.

Investiția are o valoare eligibilă de peste 700 milioane lei (din care aproape 600 milioane lei fonduri europene prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020).

Proiectul este derulat de Compania de Apă Arieș S.A  și presupune lucrări de extindere și îmbunătățire a infrastructurii din sectorul de apă și apă uzată. Aria proiectului cuprinde localitățile Turda, Câmpia Turzii, Aiton, Călărași, Ciurila, Luna, Mihai Viteazu, Petreștii de Jos, Ploscoș, Săndulești, Tureni, Tritenii de Jos și Viișoara.

Implementarea proiectului, inclusiv notificarea defectelor, se va finaliza în 2023, an în care toate sistemele de alimentare cu apă și aglomerările incluse în proiect vor fi conforme cu cerințele directivelor europene privind calitatea apei destinate consumului uman și epurarea apelor uzate.

“Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din regiunea Turda – Câmpia Turzii, în perioada 2014-2020” are ca principale componente:

* investiții în alimentarea cu apă (131,3 km aducțiune nouă și 30,3 km reabilitată, 2 surse subterane reabilitate, 13 puțuri reabilitate, 4 stații de tratare noi, 2 stații de clorinare noi, 161,6 km rețele noi de distribuție apă potabilă și 75,4 km reabilitate, 5 rezervoare de înmagazinare noi și 3 reabilitate, 31 stații noi de pompare și una reabilitată) și

* investiții în colectarea și tratarea apei uzate (3 stații de epurare extinse, din care una extinsă printr-o stație de compostare nămol, 76 stații de pompare apă uzată noi și 3 reabilitate, 26 km conductă colectoare nouă, 22,12 km conducte de refulare noi, 153,6 km rețea de canalizare nouă și 48 km reabilitată).

 

Citiți și:

Viitor ansamblu cu circa 300 de apartamente, in Bucuresti

Noi proiecte rezidentiale langa Bucuresti

Viitoare cladiri rezidentiale pe un teren de peste 16 mii mp

Un spital clinic de urgenta va fi extins

 

 

Cititi revista ARENA Constructiilor

 ARENA Constructiilor nov – dec 2017 (click aici)coperta-ac8-mare  ARENA Constructiilor , oct 2017  (click aici) coperta-ac7

 


Etichete:
Sus