Oferte locuri de munca top

Peste 500 de locuinţe premium vor fi livrate in Bucuresti pana la finele lui 2017

DTZ  in foto Gafencu 49Piaţa apartamentelor premium din Bucureşti a ajuns la un nivel comparabil cu momentul de apogeu 2006 – 2007, în sensul că locuinţele sunt cumpărate încă din fază de proiect.

Totodată, au revenit şi achiziţiile realizate în scop investiţional, stimulate de reducerea drastică a dobânzilor la depozitele bancare, precizează Mihaela Pană, partener Residential Agency în cadrul companiei de consultanţă DTZ Echinox.

Interesul dezvoltatorilor pentru a investi pe această nişă este în creştere. Dacă în intervalul 2014 – 2015 au fost livrate in Bucuresti circa 200 de locuinţe premium, până la sfârşitul lui 2017 urmează să fie date în folosinţă în jur de 500 – 550 de apartamente premium în circa 20 – 30 de proiecte.

Acestea sunt amplasate  în zonele consacrate din centrul şi nordul Capitalei, precum Herăstrău, Aviaţiei, Floreasca, Primăverii, Kiseleff, Aviatorilor şi Dorobanţi. Circa 40% din unităţi sunt deja rezervate. Sunt şi proiecte în care apartamentele se tranzacţionează în proporţie de 80-90% până să fie finalizată structura clădirii, subliniază doamna Pană.

În prezent, sunt în dezvoltare şi ansambluri cu peste 100 de apartamente, precum Gafencu 49, dezvoltat de SKV Properties şi One Herăstrău Park, dezvoltat de One United Properties în cartierul Herăstrău.

Pe de altă parte, proiectele noi tind să se orienteze spre zonele Floreasca şi Barbu Văcărescu, favorizate de proximitatea clădirilor de birouri în care lucrează persoane cu venituri mari.

Preţurile medii pe metrul pătrat construit variază de la circa 1.800 – 1.950 de euro +TVA în cartierele Aviaţiei, Herăstrău şi Floreasca şi ajung la 3.500 de euro + TVA în Primăverii. Cele mai multe tranzacţii se realizează în intervalul de 100.000 – 400.000 de euro, menţionează doamna Pană.

Chiar dacă preţurile de acum sunt cu mult sub nivelul din 2006 – 2007, piaţa a intrat într-un nou ciclu de creştere. “Nu cred că va fi un ritm atât de mare de creştere, dar trendul este clar crescător”, remarcă reprezentanta DTZ Echinox.

Creşterea preţurilor este alimentată şi de oferta limitată în raport cu volumul cererii. Numărul potenţialilor clienţi ar putea fi de circa 1.000, iar unii dintre ei cumpără mai multe apartamente.

Pe de altă parte, faţă de perioada dinainte de 2014 s-au schimbat preferinţele cumpărătorilor. De exemplu, nu mai sunt căutate neapărat locuinţe cu suprafeţe mari, beneficiarii fiind interesaţi mai ales de materialele de construcţie utilizate, facilităţile oferite de ansamblu şi costurile de întreţinere.

În prezent, sunt la mare căutare locuinţele cu două camere, cu suprafeţe începând de la 65 – 70 de metri pătraţi, şi preţuri în jurul a 100.000 de euro. Ulterior, acestea pot fi închiriate pentru 550 – 600 de euro pe lună, rezultând un randament de circa 6-7% pe an. Majoritatea cumpărătorilor achiziţionează însă locuinţele în interes personal.

În general, achiziţiile sunt realizate din surse proprii. La semnarea rezervării sau a antecontractului se achită un avans, iar restul sumei este achitat în tranşe, pe faze de execuţie a lucrărilor. Beneficiarii au încredere să achiziţioneze apartamente din faza de proiect în contextul în care pe nişa proiectelor premium nu au fost înregistrate cazuri în care proiectele să nu fie finalizate.

În general, proiectele mici, cu până în 20 de apartamente, sunt construite din resursele proprii ale dezvoltatorilor, nu din credite bancare. Mai nou, construcţia este finanţată şi din avansul plătit de cumpărătorii apartamentelor. Dezvoltatorii mai obişnuiesc să acceseze şi linii de credit, mai mult ca soluţie de rezervă, explică doamna Pană.


Etichete:
Sus