Urare Craciun 2024

Peste 39 mil euro pentru investitii publice din Bucuresti, Mures si Arad

Contractarea de finanțări rambursabile de 176,6 milioane de lei, cu efectuarea tragerilor în anul 2018, a fost avizată Comisia de Autorizare a Împrumuturilor Locale. Echivalentul este de peste 39 milioane euro.

Astfel, vor fi finanțate investiții publice de interes local, precum:
* reabilitarea termică a blocurilor de locuințe din sectorul 6 al Municipiului București;
* lucrările de reparații capitale la Aeroportul Transilvania Târgu Mureș;
* reabilitarea sistemului de iluminat public în comuna Macea, județul Arad.

Tot în ședința din luna iunie au fost autorizate credite de 57,4 milioane de lei destinate refinanțării datoriei publice locale.


74 de blocuri din Sectorul 6 pregătite pentru reabilitarea termică
Primăria Sectorului 6 a făcut mai multe demersuri pentru reabilitarea termică a blocurilor din sector. Edilii au utilizat două mecanisme pentru obținerea de fonduri: bugetul de stat și fonduri europene.

„În urma Programului de Reabilitare Termică demarat de primarul Sectorului 6, Gabriel Mutu, avem un număr de peste 600 de asociații de proprietari înscrise. În momentul de față (n.r. luna martie), am demarat procesul de Studiu de Fezabilitate prin audit energetic și expertiză tehnică pentru 74 de blocuri. În limita bugetului disponibil, vom aloca fonduri pentru expertizarea și auditarea unui număr cât mai mare de imobile”, declarau reprezentanții Primăriei pentru ARENA Construcțiilor.

Ca urmare a reabilitării termice, susțin aceștia, apar mai multe beneficii pentru proprietarii imobilelor, respectiv: confort sporti din punct de vedere termic, un aspect estetic al cartierelor și scăderea cotelor de întreținere.


Mai multe proiecte de modernizare pentru Aeroportul Transilvania
Consilierii județeni din Mureș au aprobat anul trecut indicatorii tehnico-economici pentru două proiecte de modernizare a Aeroportului Transilvania, situat la aproximativ 14 km de Municipiul Târgu Mureș, în orașul Ungheni.

Primul proiect, în valoare estimată de 12,4 milioane de lei (TVA inclus) prevedea amenajarea parcării pe o suprafață totală de 19.900 mp, refacerea instalației electrice din aeroport și mutarea conductei de gaz a Romatsa. Totodată, obiectivul de investiții includea reamenajarea infrastructurii adiacente aeroportului, prin demolarea restaurantului și a serei de flori, mutarea Monumentului „Aurel Vlaicu”, refacerea gardului și a iluminatului public, precum și dotarea cu mobilier urban.

Al doilea proiect avea o valoare estimată propusă de peste 77 milioane de lei plus TVA și presupunea reparația pistei de decolare-aterizare, de 2 km lungime și 30 m lățime, prin ranforsarea suprafeței aferente pistei cu îmbrăcăminte din straturi asfaltice, înlocuirea cu structură nouă a acostamentelor existente, lățimea pistei, cu tot cu acostamente ajungând la 45 m. De asemenea, proiectul propunea refacerea căii de rulare Bravo, prin demolarea integrală a structurii existente și înlocuirea cu o structură cu îmbrăcăminte din structuri asfaltice, racoradarea căii de rulare Alfa la noile cote ale pistei ranforsate, refacerea platformei drumului etc.

 

 

Revista Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia iunie 2017 (click aici)

TopJobs  –  Oferte locuri de munca in constructii (click aici)

NewsletterPrimesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!

Sus