Oferte locuri de munca top

Peste 160 de proiecte de irigatii devin de utilitate publica

Mii de kilometri de conducte îngropate, de conducte de refulare, de canale de aducțiune, precum și zeci de mii de construcții hidrotehnice vor fi realizate cu finanțare prin PNDR.

Astăzi, Guvernul va aproba acordarea și reacordarea recunoaşterii caracterului de utilitate publică pentru amenajările de irigaţii sau pentru părţile de amenajări de irigaţii pentru astfel de proiecte (la finalul știrii găsiți Lista proiectelor)

Programul naţional de reabilitare și/sau înființare a infrastructurii principale de irigaţii și infrastructurii de desecare și drenaj va fi implementat până la finalul anului 2027.

Obiectivul general al Programului vizează reabilitarea infrastructurii principale de irigaţii care va conduce la creşterea suprafeţei funcţionale din suprafaţa viabilă şi marginal viabilă economic pentru irigaţii la 70% în anul 2020 şi 90% la orizont 2030 şi constă în reabilitarea infrastructurii principale de irigaţii din 153 de amenajări aparţinând domeniului public al statului, inclusiv Canalul Magistral Siret – Bărăgan.

Ce modificări vor fi făcute

În prima etapă va fi reabilitată infrastructura principală de irigaţii din 41 de amenajări aparţinând domeniului public al statului care alimentează 401 OIF, dintre care şi organizaţii care au accesat măsura 125a în cadrul PNDR 2007-2013.

În etapa I se va reabilita infrastructura principală de irigaţii din domeniul public al statului formată din 73 de staţii de pompare de bază, 144 de staţii de repompare, 125 m de conducte de refulare, 2.055.882 m de conducte îngropate, 1 colector, 1.788.947 m de canale de aducţiune, 2.049.078 m de canale de distribuţie şi 33.980 de construcţii hidrotehnice din 41 de amenajări de irigaţii pe care s-au constituit şi organizaţii şi federaţii ale organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare, care au accesat măsura 125a din cadrul PNDR 2007-2013.

Etapa a II-a de reabilitare cuprinde un număr de 78 de amenajări declarate viabile în urma studiului elaborat de către Experco-ISPIF SRL, şi a raportului final de expertiză tehnică elaborat de către Aquaproiect S.A.

Pe aceste amenajări sunt constituite 238 OIF care au reabilitat infrastructura secundară de irigaţii prin submăsura 4.3 din PNDR 2014-2020 sau vor putea reabilita infrastructura secundară de irigaţii în cadrul viitoarei perioade de programare aferentă Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, prin intervențiile în cadrul Planului strategic PS PAC 2023-2027.

În etapa a II-a se va reabilita infrastructura principală de irigaţii din domeniul public al statului formată din: 85 de staţii de pompare de bază, 108 staţii de repompare, 93.616 m de conducte refulare, 121.310 m de conducte îngropate, 1.758.649m de canale de aducţiune, 1.419.219 m de canale de distribuţie şi 3.396 construcţii hidrotehnice din 78 de amenajări de irigaţii viabile pe care s-au constituit şi organizaţii şi federaţii ale organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare care au accesat submăsura 4.3 din cadrul PNDR 2014-2020 sau vor accesa măsuri de sprijin finanțate din fonduri europene și/sau naționale.

Etapa a III-a de reabilitare va include 33 de amenajări viabile de irigaţii, pe care nu sunt constituite actualmente OUAI-uri. În cazul în care se vor constitui, acestea vor trece în etapa a II-a de reabilitare.

În etapa a III-a se va reabilita infrastructura principală de irigaţii din domeniul public al statului formată din: 30 de staţii de pompare de bază, 11 staţii de repompare, 17.725m de conducte de refulare, 31.886m de conducte îngropate, 382.182m de canale de aducţiune, 86.882m de canale de distribuţie şi 651 de construcţii hidrotehnice din 33 de amenajări de irigaţii viabile pe care nu sunt constituite actualmente OUAI-uri. În cazul în care se vor constitui, acestea vor trece în etapa a II-a de reabilitare.

 

 

 

Descărcați aici Lista proiectelor

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2024

Revista Arena Constructiilor noiembrie-decembrie 2024


Sus