
Europarlamentraul, Gabriela Firea și vicepreședinta Comisiei Europene, Roxana Mînzatu
În noul buget al Uniunii Europene, 2028-2034, România va avea alocate cel puțin 8 miliarde de euro pentru locuințe accesibile și incluziune socială.
Alocarea totală pentru România va fi de 60 de miliarde de euro, iar o regulă nouă și esențială este ca 14% din aceste fonduri să fie dedicate strict incluziunii sociale și locuințelor accesibile.
„Am avut la Strasbourg o întâlnire de lucru cu vicepreședinta Comisiei Europene, colega mea Roxana Mînzatu, despre resursele puse la dispoziție în noul buget al Uniunii Europene (2028-2034)”, a transmis Gabriela Firea, europarlamentar.
Prin noul Plan European pentru Locuințe se simplifică accesul la finanțare.
Atât primăriile, companiile private și parteneriatele dintre cele două vor putea accesa fonduri europene.
Îm țara noastră sunt cele mai suprapopulate locuințe din UE, pentru că tinerii nu-și permit să cumpere o casă proprie. 6 din 10 tineri români locuiesc încă cu părinții sau alte rude.
Gabriela Firea a afirmat:„Trebuie să folosim banii europeni pentru a construi ieftin, în parteneriat cu mediul privat”.
În momentul actual, pentru următorii doi ani, sunt peste 2 miliarde de euro la dispoziție pentru locuințe sociale.
Blocuri cu 11 niveluri, aprobate spre a fi construite in Capitala
Planul European de locuințe accesibile
România invocă presiunea severă de pe piața locuirii pentru a accesa fonduri europene prin Planul European pentru Locuințe Accesibile, în condițiile în care fondul public de locuințe reprezintă doar 1,46% din total, iar supraaglomerarea este cea mai ridicată din UE.
Deficitul de locuințe accesibile este accentuat de îmbătrânirea fondului rezidențial și de creșterea costurilor chiriilor, care afectează nu doar grupurile vulnerabile, ci și tinerii și familiile cu venituri medii.
Planul european, publicat în decembrie 2025, este considerat esențial pentru creșterea ofertei de locuințe și stimularea investițiilor. Cererea ridicată de finanțare din PNRR confirmă acest deficit: 236 de proiecte de locuințe au fost deja contractate, în valoare de peste 385 milioane de euro.
Strategia României pune accent pe o abordare teritorială, cu direcționarea fondurilor către zonele cu cel mai mare deficit de locuire, în special orașe mici și municipii slab atractive pentru investiții private. Prioritățile de finanțare vizează grupurile vulnerabile, tinerii și specialiștii din sănătate și educație, precum și persoanele vârstnice, iar autoritățile locale vor avea un rol central în implementare și alocarea transparentă a locuințelor.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2025


