Oferte locuri de munca top

Pe 100 km de drumuri judetene din Arad se va lucra anul acesta

Infrastructura bună nu creează automat dezvoltare, dar fără infrastructură dezvoltarea rămâne o promisiune goală, apreciază Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

De aceea, edilul insistă pe construirea drumurilor județene – pentru o navetă mai scurtă și mai sigură spre locuri de muncă mai bine plătite, spre școli mai bune, dar și pentru integrarea unor zone cu potențial în circuitul de petrecere a timpului liber în județul Arad.

Proiectele rutiere pentru anul 2026

– Finalizarea drumurilor din nordul județului (67,4 km): Șicula – Gurba – Cermei; Cermei -limită județ Bihor; Șepreuș – Cermei; Cermei – Beliu; DN 79 – Mișca – Apateu – Berechiu.

-Drumul Regelui, în comuna Petriș (4 km) va fi circulabil pe tronsonul din județul Arad, până la limita cu județul Hunedoara.

– Vor începe lucrările pe șantierul drumului județean Neudorf-Lipova (5,7 km, lucrarea cuprinzând inclusiv reabilitarea unui pod), care se va lega de autostrada A1 printr-un drum modernizat în județul Timiș, pe ruta Pișchia – Fibiș – Mașloc – limită județul Arad.

– Vor începe lucrările pe șantierul drumului județean Ghioroc-Sâmbăteni (5 km), prin care se va lega Drumul Național 7 de Drumul Vinului, din Podgoria Miniș-Măderat și lacul Ghioroc.

– Va fi lansată licitația pentru atribuirea contractului de execuție a lucrării Mocrea – Chier – Târnova (12 km), prin care vor fi conectate două zone importante din județ și realizată o scurtătură de bună calitate între Ineu și Târnova.

TOPUL DRUMARILOR – Primele 100 de firme de drumuri si autostrazi

Centura Vladimirescu – Zimand

Un proiect care depinde de finanțarea de la Guvernul României este centura Vladimirescu  – Zimand (12,5 km), o bretea metropolitană care va lega actualul inel rutier al municipiului Arad de viitorul drum expres și va permite scoaterea completă a traficului de tranzit și din localitatea Vladimirescu.

Președintele CJ Arad a declarat: ”Am discutat cu premierul Ilie Bolojan despre acest proiect strategic pentru Arad, căci centura de Nord-Est a municipiului va fi o continuare a inelului de centură Fântânele – Vladimirescu. Investiția este mare, va include trei pasaje, de aceea trebuie să fie susținută de stat, chiar dacă suntem într-un context de austeritate.

Va porni din zona localității Vladimirescu – unde există un sens giratoriu pe DN 7 prin care se face legătura cu Centura Sud-Est (Vladimirescu – Fântânele – Arad DN 69) – va trece prin Zimand (DN 79) și mai departe se va conecta la drumul expres Arad – Oradea”.

Începerea lucrărilor la acest tronson depinde, așadar, de deblocarea finanțărilor de la bugetul național. Oricând s-ar întâmpla, ”Consiliul Județean Arad este pregătit să lanseze licitația pentru construirea bretelei”, a subliniat domnul Cionca.

Drumul expres Arad – Oradea

Președintele CJ Arad spune: „Ne dorim și începerea lucrărilor la drumul expres Arad-Oradea (110 km), un proiect deja licitat, unde există și câștigător pe fiecare tronson. Lucrarea însă depinde de deblocarea finanțării la nivel național, în condițiile în care avem deja și câștigătorul licitației, respectiv compania care va construi drumul expres”.

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2025

Revista Arena Constructiilor noiembrie-decembrie 2025


Etichete:
Sus