Oferte locuri de munca top

Participanti la licitațiile CNAIR, investigati de Consiliul Concurentei

Două investigații privind posibile trucări ale licitațiilor organizate de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR SA), prin Direcțiile de Drumuri și Poduri (DRDP) Constanța, Brașov, București și Timișoara au fost lansate de către Consiliul Concurenței.

Acestea vizează atribuirea contractelor de lucrări de întreținere a rețelei de drumuri naționale și autostrăzi aflate în administrarea acestor direcții.

Autoritatea de concurenţă are indicii că firmele și-ar fi coordonat politicile comerciale astfel să își împartă lucrările în cadrul procedurilor de achiziție publică organizate de direcțiile regionale de drumuri și poduri.

În acest context, Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate la sediile companiilor vizate de cele două investigații: Oyl Company Holding AG SRL, Asfalt Dobrogea SRL, Autoprima Serv SRL. Saga Infrastructură SRL, Trecon Logistic SRL, Tredeco Holding SRL, Data Capture SRL, Geo Drumuri Banat SRL și CLR-Denis Montaj SRL.

Inspecţiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurenţiale analizate.

Efectuarea acestora nu reprezintă o antepronunţare în ceea ce priveşte vinovăţia companiilor.

Va fi lansată licitatia pentru un amplu proiect rutier din Capitala

În situaţia în care Consiliul Concurenţei va constata încălcarea regulilor de concurenţă, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri.

Cu toate acestea, companiile care cooperează cu autoritatea de concurenţă, în cadrul programului de clemenţă, pot obţine imunitate la amendă sau reduceri substanţiale ale amenzilor.

Legea concurenței interzice orice înţelegeri între companii şi practici concertate care împiedică, restrâng sau denaturează concurenţa pe piaţa românească.

 

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 3/mai 2023

Revista Arena Constructiilor mai 2023

Sus