Oferte locuri de munca top

Parteneriatele public-privat vor demara dupa noi reguli

Modificările și completările legislației privind Parteneriatul Public – Privat au intrat în vigoare. Astfel, până la jumătatea acestui an, Ministerul Finanțelor va emite ghidurile și metodologiile pentru pregătirea proiectelor de Parteneriat Public-Privat.

Printre noutăți se numără și faptul că, în vederea constituirii și utilizării de fonduri publice pentru participarea la finanțarea investițiilor, fondurile publice se prevăd în bugetul partenerului public ca și componentă finală de finanțare a investițiilor ce se realizează în baza contractului de parteneriat public-privat, ulterior asigurării finanțării de către partenerul privat.

Partenerul public va fundamenta demararea unei proceduri de atribuire a unui contract de parteneriat public-privat și implementarea proiectului, cu condiția aprobării prealabile a studiului de fundamentare a proiectului.

Acest studiu va demonstra și faptul că mai mult de jumătate din veniturile care urmează să fie obținute de către societatea de proiect din utilizarea bunului/bunurilor sau operarea serviciului public ce formează obiectul proiectului provin din plăți efectuate de către partenerul public sau de către alte entități publice în beneficiul partenerului public.

Sumele prevăzute de la bugetul de stat pentru proiecte ale administrației publice locale vor fi cuprinse în bugetul Ministerului Dezvoltării, în baza solicitărilor ordonatorilor principali de credite ai autorităților publice cu rol de partener public sau care au în subordine, sub autoritate ori în coordonare parteneri publici în contractul de parteneriat public-privat.

În cazul în care autoritatea contractantă, la momentul aprobării studiului de fundamentare, are elaborat și studiul de fezabilitate aferent investiției propuse, studiul de fundamentare poate fi aprobat odată cu principalii indicatori tehnico-economici.

Contribuțiile din resurse publice ce urmează a se efectua în etapa de operare se aprobă prin adoptarea:

  1. a) hotărârii Guvernului de aprobare a contractului de parteneriat public-privat, pentru proiectele administrației publice centrale;
  2. b) hotărârii autorităților deliberative, pentru proiecte ale administrației publice locale, în cazul în care sumele sunt asigurate exclusiv din resurse bugetare ale administrației publice locale;
  3. c) hotărârii Guvernului, în baza hotărârii autorității deliberative de aprobare a contractului de parteneriat publicprivat, în cazul proiectelor administrației publice locale, pentru proiecte care necesită contribuții de la bugetul de stat.

Hale industriale vor fi edificate pentru firme locale

În vederea asigurării fondurilor necesare realizării parteneriatului public-privat care se referă la costurile de pregătire, investiție și propunerile de credite de angajament și de credite bugetare din surse publice se prevăd în studiul de fundamentare și se aprobă, după cum urmează:

* prin adoptarea hotărârii Guvernului de aprobare a studiului de fundamentare, în cazul proiectelor administrației publice centrale. Studiul de fundamentare va conține soluții tehnice conceptuale minimale de implementare a investițiilor. Pentru proiectele de investiții de interes național în domeniul transporturilor, documentațiile tehnico-economice, de tip studiu de prefezabilitate/studiu de fezabilitate se echivalează prin aprobarea studiului de fundamentare.

* prin adoptarea hotărârii autorității deliberative de aprobare a studiului de fundamentare, în cazul proiectelor administrației publice locale, în cazul în care sumele sunt asigurate exclusiv din resurse bugetare ale administrației publice locale;

* prin adoptarea hotărârii Guvernului, în baza hotărârii autorității deliberative de aprobare a studiului de fundamentare, în cazul proiectelor administrației publice locale care necesită contribuții de la bugetul de stat.

Ministerul Finanțelor, prin structura de specialitate, Unitatea de management a investițiilor publice, va elabora semestrial informări către Guvern privind impactul pe deficitul bugetar și datoria publică pe termen mediu și lung aferente proiectelor de parteneriat public-privat clasificate în și în afara conturilor guvernamentale, în baza raportărilor primite de la ordonatorii principali de credite pentru proiectele administrației publice centrale și de la autoritățile administrației publice locale pentru contractele de parteneriat public-privat încheiate de acestea.

 

 

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie – decembrie 2023

Revista Arena Constructiilor nov-dec 2023

Sus