Construirea unui parc logistic cu suprafața închiriabilă totală de 85 mii de mp ar putea demara în prima jumătate a acestui an.
Asta după ce Lion’s Head Investments a achiziționat un teren de 155 mii de mp situat strategic în Popești Leordeni, între DN Centru București și Autostrada A0, aproape de A2 Autostrada Soarelui.
Toate activitățile premergătoare dezvoltării sunt finalizate, următorul pas fiind obținerea autorizației de construcție și demararea lucrărilor de construcție.
Compania este un joint venture al AG Capital și Old Mutual Property, cu un portofoliu de investiții imobiliare de 440 miioane de euro, care include și Oregon Park în București.
Anul trecut, IFC (International Finance Corporation), parte a Grupului Băncii Mondiale, a investit 150 de milioane de euro pentru a sprijini dezvoltarea logistică sustenabilă a Lion’s Head în România și Bulgaria.
„Dezvoltarea spațiilor logistice sustenabile în România prezintă un potențial remarcabil, având în vedere interesul crescut al companiilor pentru soluții prietenoase cu mediul, integrate și eficiente din punctul de vedere al costurilor., declară Alina Necula, Country Manager România Lion’s Head Investments.
Viitorul parc logistic de clasă A va fi dezvoltat având la bază conceptul de spațiu flexibil.
Tehnologia va juca un rol crucial în acest proiect, prin implementarea de noi soluții moderne, menite să îmbunătățească siguranța, consumul de energie și costul general al operațiunilor.
Achiziția terenului a fost asistată de compania de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.
”Zona de sud a Bucureștiului reprezintă o oportunitate extraordinară pentru jucătorii interesați să investească în spații logistice și industriale moderne. Poziționarea strategică, în proximitatea viitoarei A0 și a drumurilor naționale, creează premisele transformării acestei regiuni într-un nou pol de dezvoltare industrială,” a comentat Andrei Brînzea, Business Development Land & Industrial Cushman & Wakefield Echinox.
Piața industrială și logistică din București continuă să înregistreze creșteri accelerate. La finalul anului 2024, stocul total de spații industriale și logistice din zona București-Ilfov a depășit două milioane de metri pătrați, cu o rată de ocupare de peste 95%.
Creșterea consumului intern și dezvoltarea comerțului electronic au alimentat cererea pentru spații logistice moderne, făcând din București o destinație atractivă pentru companiile internaționale și locale.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2024