
Bogdan Lupu – Managing Director Terra Palfinger
Macaralele hidraulice cu braţ telescopic montate pe camioane au cunoscut în ultimii 20 de ani o dezvoltare uimitoare din punctul de vedere al performanţelor. Producătorul austriac PALFINGER, un lider de necontestat al acestei pieţe, reușește an după an să stabilească noi jaloane în domeniu, și nu numai din punctul de vedere al performanţei cât și din cel al calităţii, al rezistenţei în timp, chiar și pe cele mai grele șantiere, asigurând în același timp un service simplu și rapid.
Model PK 1050 TEC reprezintă un punct de referinţă absolut în segmentul macaralelor grele montate pe șasiu de camion. Aceasta lucrează inclusiv cu braţ suplimentar, oferind și o capacitate enormă de ridicare de 95 de tone-metru, remarcându-se în special prin raza sa unică de lucru, de până la 37 de metri.
Această macara este extrem de rapidă, având un sistem de control prin radiocomandă simplu de utilizat. O altă premieră este dată de sistemul de control Smart Control integrat. Împreună cu funcţiile Memory Position și Leveling Assistant, sistemul Smart Control asigură operatorului un mediu de control și de lucru mai simplu și mai inteligent. În plus, datorită sistemului Dual Power System Continuous (DPS-C), operatorul poate să se bazeze totdeauna pe un maxim de putere de ridicare, aceasta fiind adaptată permanent în funcţie de poziţia de lucru, deoarece știe exact unde se află vârful macaralei în orice moment în timpul lucrului.

Mihai Enacheanu – Director Tehnic Terra Palfinger
PK 1050 TEC reprezintă alegerea ideală, fie că se lucrează la înălţimi mari în poziţie verticală, fie la orizontală, prin uși de hale sau de garaje.
Profilul poligonal P al braţului, sau în formă de lacrimă, reprezintă o caracteristică generală a gamei PALFINGER TEC. Forma profilului oferă o rezistenţă crescută la torsiune, în special atunci când braţul lucrează extins, fiind în același timp mai ușor decât alte profile de braţ. Astfel, întreaga greutate a macaralei este mai mică, dar performanţele de lucru sunt mai bune. De asemenea, în momentul telescopării braţelor, acestea se deplasează mai ușor unul faţă de celălalt, în plus patinele de susţinere din plastic au capacităţi superioare de auto-lubrifiere. Astfel, un alt avantaj important oferit de utilizarea braţelor cu profil P este reprezentat de reducerea timpilor de service și întreţinere.
Pe lângă un design atrăgător, această generaţie inovatoare de macarale PALFINGER TEC încorporează o muncă de precizie impresionantă, ceea ce face ca cele nouă modele din gama TEC, cu o capacitate de ridicare de la 25 la 100 de tone metru, să fie pur și simplu mai inteligente, mai puternice și mai rapide.
În România, echipamentele și utilajele PALFINGER sunt reprezentate de către societatea TERRA PALFINGER SRL, care face parte din grupul internaţional TERRA, unul dintre liderii europeni în vânzarea de utilaje terasiere, de construcţii și industriale. Cu peste 400 de angajaţi, grupul TERRA deţine 34 de puncte de vânzare în 13 ţări din regiunea Europei de Est şi Centrală.
Cu o experienţă de peste 20 ani pe piaţă locală de profil, TERRA PALFINGER asigură pachete integrale de servicii de comercializare și post-vânzări care acoperă întreaga durată de viaţă a echipamentelor livrate. Departamentul de Montaj are ca sarcină centrală montarea pe autoșasiuri de camion a macaralelor, ţinând cont de specificaţiile tehnice, industria unde vor fi utilizate și cerinţele proprietarului, asigurarea funcţionării acestora în parametrii optimi și omologarea echipamentelor de ridicat.
Specialiștii departamentului sunt autorizaţi de către organismele naţionale specializate RAR și ISCIR, TERRA PALFINGER fiind carosier agreat de către principalii dealeri de camioane prezenţi pe piaţa din ţara noastră. Echipa este formată din profesioniști experimentaţi cu diferite calificări: ingineri proiectanţi, ingineri mecanici, specialiști hidraulică, electricieni, sudori, vopsitori și lăcătuși mecanici.
TERRA PALFINGER are la dispoziţie în București o hală de producţie dotată cu toate utilaje și echipamente necesare dezvoltării celor mai complexe lucrări. Pentru lucrările de montaj, precum realizarea suprașasiului, sunt utilizate materiale de cea mai bună calitate, structurile obţinute fiind mai ușoare, și în același timp, mai durabile. De asemenea, echipamentul de tăiere avansat cu plasmă CNC asigură întreaga flexibilitate necesară procesului de producţie, acesta permiţând realizarea celor mai complexe piese, cu geometrii variate.
Echipa de proiectare utilizează cele mai moderne programe CAD 3D si 2D, programe de calcul avizate de autorităţile competente, precum și programe de analiză cu elemente finite pentru dimensionarea unor structuri complexe.
Astfel, TERRA PALFINGER reușește să ofere clienţilor săi soluţii inovative, adaptate activităţilor specifice fiecărei companii, dar și a pieţei locale, dar și produse și servicii de calitate.
https://www.terra-world.ro/trop