Oferte locuri de munca top

Noutati in finantarile pentru energia din biomasa, biogaz, geotermala

Au fost modificate mai multe prevederi legate de finanțarea investițiilor în capacități de producere energie electrică și/sau termică din biomasă, biogaz și energie geotermală. Aceasta conform unui ordin al ministrului Fondurilor Europene, prin care au fost realizate schimbări în cadrul Ghidului solicitantului pentru Sprijinirea investiţiilor în capacităţi de producere energie electrică şi/sau termică din biomasă/biogaz şi energie geotermală, AP 6, OS 6.1 „Creşterea producţiei de energie din resurse regenerabile mai puţin exploatate (biomasă, biogaz, geotermal), producție”.

Astfel, pentru proiectele finanțate, constribuția publică este asigurată în proporție de 85% din Fondul European de Dezvoltare Regională și 15% din bugetul de stat.

Grantul se acordă în lei sub forma rambursării cheltuielilor efectuate și nu poate depăși 15 milioane de euro, echivalent în lei.

Intensitatea măsurii de sprijin nu poate depăși:

* 80% din costurile eligibile ale proiectului, pentru microîntreprinderi și întreprinderile mici, inclusiv întreprinderile nou înființate

* 70% din costurile eligibile ale proiectului, pentru întreprinderile mijlocii

* 60% din costurile eligibile ale proiectului, pentru întreprinderile mari.

Solicitanții eligibili sunt:

* unități administrativ-teritoriale / subdiviziuni administrativ – teritoriale care produc energie termică și electrică în cogenerarea sau doar energie termică în scopul furnizării în rețeaua de transport și distribuție pentru asigurarea serviciului public de alimentare cu energie termică sau pentru consum propriu

* asociațiile de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) care produc energie termică și electrică în cogenerare sau doar energie termică în scopul furnizării în rețeaua de transport și distribuție pentru asigurarea serviciului public de alimentare cu energie termică sau pentru consum propriu

* societațile constituite conform Legii nr. 31/1990 sau constituite în conformitate cu legislația din statul membru a cărei naționalitate o deține, care au ca activitate producerea de energie în scopul comercializării (cel puțin 60% din totalul energiei produse)

Condițiile ce trebuie respectate pentru proiectele care intră sub incidența ajutorului de stat sunt următoarele:

* Ajutorul nu se acordă unei întreprinderi care se află în dificultate

* solicitanții vor avea în vedere justificarea efectului stimulativ al finanțării solicitate și respectarea principiului privind demararea lucrărilor în cazul proiectului propus spre finanțare:

– activitățile proiectului nu vor fi începute înainte de declararea eligibilității proiectului de către AM POIM

– solicitantul va completa în acest sent Declarația privind conformitatea cu regulile ajutorului de stat

– demararea lucrărilor înseamnă fie demararea lucrărilor de construcții în cadrul investiției, fie primul angajament cu caracter juridic obligatoriu de comandă pentru echipamente sua oricare alt angajament prin care investiția devine ireversibilă

– dacă activitățile proiectului încep anterior declarării eligibilității proiectului de către AM POIM, întregul proiect nu va mai fi eligil pentru ajutor.

* pentru același beneficiar și aceleași cheltuieli eligibile, ajutorul acordat prin schemă nu se poate cumula cu niciun alt ajutor de stat investițional acordat.

 

Descărcați aici Modificarile aduse Ghidului Solicitantului

https://we.tl/t-NUqwCcKWev

Link valabil pana pe 22 dec 2020

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2020

Un comentariu;

Sus