Planul de construire a unui stadion nou în Timișoara mai are de așteptat până să devină realitate.
Stadionul este prevăzut să fie realizat pe o suprafață de peste 9000 mp, cu un număr minim de 9000 de locuri.
Dar licitația pentru atribuirea contractului a fost anulată, din lipsă de ofertanți.
Procedura de achiziție publică pentru contractul cu o valoare estimată de peste 18 milioane de euro a fost anulată automat deoarece ”la data limită de depunere a ofertelor nici unul din ofertanții înscriși nu a criptat oferta financiară sau nu a răspuns la toți factorii de evaluare electronici, după caz”.
Contractul, finanțat din fonduri bugetare, este pentru proiectul tehnic și execuția lucrărilor la obiectivul de investiție ”Amenajare terenuri de sport – Construire stadion pe structură metalică” pe Calea Buziașului, Timișoara.
Contractul în valoare de 92.326.459 lei fără TVA (18.690.645 euro) prevedea realizarea documentației tehnico – economice, asigurarea serviciilor de asistență tehnică din partea proiectantului, întocmirea auditului energetic final, întocmirea documentației As Built, execuția lucrărilor de constructii – montaj necesare pentru realizarea, finalizarea și recepționarea obiectivului și publicitate imobiliară cu intabularea edificării „Amenajare terenuri de sport – Construire stadion pe structură metalică”.
Aproape 18 mil euro, pentru edificarea unei unitati medicale
Durata contractului este de 31 de luni.
Ponderea factorilor de evaluare este:
* pentru experiența deținută de inginer proiectant structuri construcții: 5%
* pentru experiența detinuță de șef proiect: 10%
* pentru componenta financiară: 85%


