Oferte locuri de munca top

Noua modalitate de atestare a expertilor tehnici si verificatorilor de proiecte

Experții tehnici și verificatorii de proiecte în construcții vor putea obține atestările mai ușor. Noua procedură de atestare a fost aprobată de ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și al administrației, Cseke Attila.

Ordinul de ministru stabilește că vor fi organizate două examene pe an începând cu 2022, și unul în acest an.

Examenele vor fi cu teste grilă, iar proba orală va fi eliminată.

Prima sesiune va avea loc între 1-31 mai, iar a doua sesiune între 1-31 noiembrie.

Examenele vor fi anunțate cu cel puțin 45 de zile înainte și se vor putea înscrie verificatorii cu cel puțin 8 ani de experiență în domeniu, din care 3 ani în proiectare, respectiv experții cu 12 ani de experiență, din care 4 ani în proiectare.

Organizarea examenelor de atestare și certificare pentru noi experți și verificatori a fost blocată de cei actuali, pentru că o comisie de evaluare poate fi alcătuită doar din experții și verificatorii existenți, susține ministrul Cseke Attila.

Noul ordin prevede organizarea unei comisii centrale, alcătuite din specialiști în domeniu, care stabilește subiectele examenelor și baremul de corectare, iar o altă comisie regională va asigura supervizarea examenelor și corectarea lucrărilor.

Spre deosebire de reglementările în vigoare, care prevedeau organizarea examenelor numai în București, acestea vor fi organizate și în Cluj, Timișoara, Brașov, Iași și Constanța.

Verificatorii de proiecte și experții tehnici au datoria de a certifica dacă, în timpul proiectării și execuției unei construcții, au fost luate măsurile necesare privind rezistența mecanică și stabilitatea unei clădiri sau siguranța acesteia în caz de incendiu ori cutremur, de exemplu.

Lucrările nu pot avansa fără aprobarea acestora, dar există o lipsă acută de experți și verificatori, majoritatea celor atestați în prezent având vârste de peste 70 de ani, a spus ministrul dezvoltării.

În acest sens, au fost stabilite noi măsuri de control pentru specialiștii în vârsta de peste 70 de ani, întrucât în prezent nu există nicio limită de vârstă maximă pentru desfășurarea activităților specifice acestor profesii reglementate.

În prezent, în evidența ministerului sunt numai 18 experți de securitate la incendiu în București și 23 în restul țării, 24 de județe neavând niciun expert de securitate la incendiu.

Ce prevederi cuprinde noul ordin

Organizarea examenelor se va desfășura la nivel regional, în marile centre universitare din țară unde există facultăți de construcții și arhitectură și există specialiști care pot face parte din comisiile respective, precum București, Iași, Cluj, Timișoara, Brașov, Constanța.

Subiectele vor fi unice, fiind stabilite de o comisie centrală formată din președinții comisiilor regionale, comisii care asigură prezentarea subiectelor candidaților și corectează lucrările.

O nouă cerință de eligibilitate

A fost reintrodusă cerința de eligibilitate privind experiența profesională în activități de proiectare/cercetare/execuției în construcții, cerință imperios necesară pentru exercitarea profesiei reglementate de verificator de proiecte, eliminată prin Ordinul nr.2264/2018 care a permis accesul la examenele de verificator de proiecte a persoanelor fără nicio zi de experiență în proiectare.

Domeniile de atestare

Categoriile de atestare stabilite sunt următoarele:

* construcţii civile, industriale, agricole, energetice, miniere, pentru telecomunicaţii și construcții aferente rețelelor edilitare și de gospodărie comunală în cadrul cărora clădirile și construcțiile destinate adăpostirii activităților umane se remarcă datorită funcțiunilor complexe;

* construcții aferente infrastructurii de transport: drumuri și piste aeroportuare, poduri, tuneluri, căi ferate, porturi, platforme portuare și marine fixe;

* construcţii şi amenajări hidrotehnice;

* construcții și amenajări de îmbunătățiri funciare;

* structuri geotehnice;

* sisteme publice de alimentare cu apă și de canalizare;

* instalații aferente construcțiilor: sanitare, termice, de gaze și electrice.

 

 

 

2 Comentarii

  1. Uncescu Neculai said:

    Buna ziua
    Sunt putini verificatori si experti deoarece nivulul de pregatire a acestora este foarte ridicat ,raspunderea dansilor este maxima si examenele de accedere pe masura . Cresterea numarului acestora nu se realizeaza prin cresterea numarului de centre de examinare ci prin cresterea nivelului de pregatire a absolventilor si prin implicarea pecuniara . O sa se obtina efectul invers fata de cel dorit daca nu se mentin exigentele de examinare .

  2. Anonim said:

    E ușor a vorbi degeaba… V-as întrebă, câți dintre verificatorii și experții tehnici existenți în piața, in urma unei examinări și-ar mai menține stampila? Oare nu cumva e un ușor abuz? Haideți să fim serioși! Nici 30% din verificatorii și experții tehnici atestați în prezent, nu ar promova un examen de reatestatre… Despre ce vorbim!? Haideti sa facem în felul următor, la proxima sesiune de atestare să-i poftim și pe cei deja atestați, în aceleași condiții…

Sus