Oferte locuri de munca top

Noua lege a performantei energetice a cladirilor a fost promulgata

Modificările și completările Legii privind performanța energetică a clădirilor au fost promulgate de către președinte și au format Legea nr.238/2024. Aceasta urmează să fie publicată în Monitorul Oficial.(fisier atasat la finalul stirii)

Raport pentru cerinte minime

A fost introdus raportul privind cerințele minime de conformare a unei clădiri cu consum de energie aproape egal cu zero.

Acesta reprezintă documentul elaborat de un auditor energetic pentru clădiri gradul I, potrivit metodologiei de calcul a performanţei energetice a clădirilor, prin care se analizează dacă o clădire aflată în fază de proiectare îndeplinește condițiile de încadrare în categoria clădirilor al căror consum de energie este aproape egal cu zero. Conținutul-cadru al acestui raport este prezentat în metodologia de calcul a performanţei energetice a clădirilor. Acest raport cuprinde și studiul privind fezabilitatea din punct de vedere tehnic, economic și al mediului înconjurător a utilizării unor sisteme alternative de înaltă eficiență.

Studiu pentru fezabilitatea sistemelor alternative

De asemenea, studiul privind fezabilitatea din punct de vedere tehnic, economic și al mediului înconjurător a utilizării unor sisteme alternative de înaltă eficiență este documentul elaborat de un proiectant, pentru clădirile noi sau pentru clădirile care se renovează, prin care se analizează oportunitatea utilizării surselor regenerabile de energie și se stabilește mixul de tehnologii adecvate pentru reducerea consumului de energie primară neregenerabilă și a nivelului de poluare a clădirii și, în cazul clădirilor existente, prin care se analizează oportunitatea utilizării surselor regenerabile de energie. Conținutul-cadru al acestui studiu este prezentat în metodologia de calcul a performanţei energetice a clădirilor. În cazul clădirilor noi acest studiu se poate integra în raportul de conformare nZEB.

Raport de conformare nZEB pentru emiterea autorizației de construire

Pentru obţinerea, în condiţiile legii, a autorizaţiei de construire pentru executarea lucrărilor de construcţii, pentru verificarea respectării cerințelor minime de performanță energetică pentru clădirile al căror consum de energie este aproape egal cu zero, documentația tehnică pentru autorizarea executării lucrărilor de construire trebuie să conțină și raportul de conformare nZEB.

Certificate preliminare și de performanță energetică

Certificatele preliminare elaborate înainte de recepţia la finalizarea lucrărilor, ca simulare a performanţei energetice astfel încât să vină în ajutorul proiectanţilor şi/sau constructorilor, sunt provizorii şi nu se descarcă cu număr unic în baza de date a Ministerului Dezvoltării, Lucărilor Publice și Administraţiei.

Certificatele de performanță energetică emise fără cod unic de înregistrare emis de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației sunt nule de drept.”

În termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a legii, coordonatorii locali finalizează identificarea, inventarierea şi estimarea nivelului de performanţă energetică, conform metodologiei de calcul în vigoare, a blocurilor de locuinţe, precum şi a locuinţelor unifamiliale aflate în proprietatea persoanelor fizice care vor face obiectul lucrărilor de intervenţie pentru reabilitarea termică. Neîndeplinirea obligației constituie

contravenție și se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei.

Alte modificări

Performanţa energetică a clădirii/unităţii de clădire, calculată în conformitate cu metodologia de calcul al performanţei energetice a clădirilor, este exprimată, în principal, prin următorii indicatori de performanţă:

* consumul total specific de energie primară;

* clasa energetică;

* indicele, respectiv clasa de emisii, echivalent CO2;

* consum total specific de energie din surse regenerabile.

Performanţa energetică a clădirii/unităţii de clădire se determină în baza consumului calculat în conformitate cu metodologia de calcul al performanţei energetice a clădirilor şi reflectă consumul de energie pentru: încălzirea/răcirea/climatizarea spaţiului; apă caldă menajeră; ventilare; iluminat interior; alte sisteme tehnice ale clădirii.

Metodologia de calcul al performanţei energetice a clădirilor este elaborată pe baza setului de standarde europene PEC din seria 52000.

Prin metodologia de calcul al performanței energetice a clădirilor se stabilesc cerinţele minime de performanţă energetică a clădirilor sau unităţilor de clădire atât noi, cât şi existente şi se aplică diferenţiat pe tipuri de funcţiuni, după cum urmează:

* rezidenţial – colectiv sau individual;

* birouri;

* învăţământ;

* sănătate;7

* hoteluri şi restaurante;

* sport;

* comerţ;

* alte funcţiuni ale clădirilor cu ocupare umană.

Cerinţele minime de performanţă stabilite în Metodologia de calcul al performanței energetice a clădirilor, indicativ Mc 001-2022 nu sunt obligatorii pentru următoarele categorii de clădiri:

* clădiri şi monumente protejate care fie fac parte din zone construite protejate, conform legii, fie au valoare arhitecturală sau istorică deosebită, cărora, dacă li s-ar aplica cerinţele, li s-ar modifica în mod inacceptabil caracterul ori aspectul exterior;

* clădiri utilizate ca lăcaşuri de cult sau pentru alte activităţi cu caracter religios şi care nu asigură, conform destinaţiei declarate, condiţii de confort interior;

* clădiri provizorii prevăzute a fi utilizate pe perioade de până la 2 ani;

* clădiri care sunt destinate a fi utilizate mai puţin de 4 luni pe an, precum și alte clădiri care necesită un consum redus de energie sau la care trebuie asigurate condiții de confort interior pentru o perioadă mai mică de 4 luni pe an;

* clădiri independente, cu o suprafaţă utilă mai mică de 50 m2.

De asemenea, cerințele minime de performanță energetică stabilite în metodologia de calcul al performanţei energetice a clădirilor nu se aplică pentru clădiri cu destinație industrială și agricolă, garaje exterioare, spații deschise pe una sau mai multe laturi conform planurilor inițiale de proiectare.

 

Descărcați aici

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/iulie-august 2024

Revista Arena Constructiilor iulie-august 2024

Sus