Memorandumul de Înțelegere privind întărirea cooperării transfrontaliere în cadrul Platformei coridorului de transport Marea Neagră-Marea Egee a fost semnat recent de reprezentanții ministerelor de resort ale României, Bulgariei, Greciei, ai Comisiei Europene și ai Băncii Europene de Investiții (BEI)..
Inițiativa se înscrie în noul cadru al rețelei transeuropene de transport (TEN-T) și urmărește dezvoltarea unei infrastructuri moderne, durabile și interoperabile, precum și consolidarea rezilienței regionale, necesară pentru a răspunde noilor provocări de securitate și necesităților legate de mobilitatea militară.
În contextul discuțiilor de la Bruxelles, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ciprian-Constantin Șerban, a apreciat sprijinul manifestat de comisarul european, Apostolos Tzitzikostas și a precizat că ”există o preocupare majoră atât din partea Comisiei Europene, cât și din partea cetățenilor din cele trei țări, România, Bulgaria și Grecia, pentru realizarea acestor coridoare de transport”.
”România, prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, a demonstrat că este capabilă să pună în practică mari proiecte de infrastructură. Autostrada Constanța-Varna-Alexandropulis este un deziderat asupra căruia ne vom concentra în perioada imediat următoare”, a mai spus oficialul român.
La rândul său, comisarul pentru Transport Sustenabil și Turism, Apostolos Tzitzikostas, a subliniat că angajamentul asumat de către cele trei state membre „marchează un pas decisiv în întărirea unui coridor strategic esențial care asigură conexiunile nord-sud și sud-est ale Europei”.
Au fost menționate atât rutele Thessaloniki–Promachonas–Kulata și Alexandroupolis–Varna–Constanța, cât și Dunărea ca factor de conectivitate între state.
Participant la evenimentul european, secretarul de stat, Ionuț-Cristian Săvoiu, reprezentantul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a precizat că ”România are proiecte de infrastructură mature și nu ne permitem să eșuăm în implementarea lor. România își dorește să prioritizeze finanțarea și implementarea proiectelor de îmbunătățire a infrastructurii pe coridoare precum Calafat-Craiova-București și în secțiunea Ploiești-Siret”.
De asemenea, oficialul a subliniat și faptul că ”pregătirea proiectului pentru cel de al doilea pod peste Dunăre, la Giurgiu, cu finanțare CEF, este un exemplu clar de cooperare transfrontalieră între Bulgaria și România”.
Demnitarul român și-a exprimat încrederea că, în cadrul viitorului Cadru Financiar Multianual 2028–2034, România va continua să beneficieze de sprijinul Comisiei Europene pentru implementarea Planului de acțiune ambițios asociat Memorandumului semnat.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2025


