Unul dintre dezvoltatorii ansamblului Cotroceni Residence din Bd. Iuliu Maniu pregăteşte un nou proiect imobiliar.
Acesta va fi situat în zona de nord a Bucureştiului, pe Intrarea Străuleşti, în apropiere de Piaţa Presei Libere.
Ansamblul va fi dezvoltat de compania Aljisa împreună cu un partener şi va cuprinde circa 35-36 de apartamente într-un bloc cu parter şi 6 etaje. În prezent, proiectul este în faza de autorizare. Deja au fost stabiliţi furnizorii şi constructorii, iar lucrările vor demara cel mai probabil luna viitoare, ne-a declarat Khaled Kalbani, dezvoltatorul proiectului.
Ansamblul va cuprinde apartamente cu una, două şi trei camere, cu preţuri pornind de la 40.000 de euro şi ajungând până la 80.000 – 90.000 de euro. Obiectivul dezvoltatorului este să livreze apartamentele în intervalul septembrie – octombrie.
Anterior, Aljisa a dezvoltat în asociere cu Top Building Corporation ansamblul Cotroceni Residence de pe Bd. Iuliu Maniu, situat lângă campusul Politehnica. În prezent, în proiect mai sunt disponibile la vânzare apartamente cu două camere şi duplexuri (apartamente dispuse pe două etaje).