Solplanet x AeroFix

Noi spatii pietonale in Oradea

Proiectul privind crearea unor trasee pietonale și îmbunătățire a transportului public de persoane în zona centrală a municipiului Oradea a fost aprobat de Consiliul Local, săptămâna trecută.

Cererea va fi depusă spre finanțare în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Apel:POR/182/4/1 – Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate durabilă.

Consiliului Local al Municipiului Oradea a aprobat valoarea totală a proiectului, respectiv 75.440.665 lei (inclusiv TVA), indicatorii tehnico-economici centralizați pentru cele șase documentații tehnico-economice distincte, precum și anexele privind descrierea succintă pentru cele șase documentații tehnico-economice distincte care fac parte integrantă a acestui proiect.

Având în vedere oportunitatea de finanțare prin POR 2014-2020, Primăria Oradea dorește accesarea fondurilor pentru reabilitarea/modernizarea zonelor centrale ale orașului prin derularea următoarelor șase investiții:

–       Reabilitare, modernizare și refacere scuaruri în Piața Ferdinand;

–       Creșterea mobilității pietonale și ciclistice pe malul stâng al Crișului Repede;

–       Amenajare și pavare str. Aurel Lazăr în vederea transformării acesteia în zonă pietonală;

–       Pietonalizare zona Libertății;

–       Construire pod peste Crișul Repede între str. Plevnei și str. Szigligeti Ede;

–       Amenajare str. Vasile Alecsandri.

Contribuția proprie a municipiului Oradea este în cuantum de 7.288.838,41 lei inclusiv TVA – reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului, cât și contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului.

 

Citiți și:

Inca un mare proiect al unui important dezvoltator imobiliar

Noi capacitati de productie vopsea

Investitie chineza pe mai mult de 7 ha

 

 

Cititi revista ARENA Constructiilor nr 4/ iunie 2018

Sus