Recomandări care vor ajuta statele membre să identifice şi să evite cele mai comune erori în procedurile de achiziţie publică pentru proiectele cofinanţate din fonduri structural au fost publicate de Comisia Europeană, la sfârşitul săptămânii trecute.
Ghidurile pentru evitarea erorilor în procedurile de achiziţie conţin exemple de bune practici, studii de caz şi link-uri utile pentru cei care planifică selectează şi implementează proiecte europene.
“Una dintre priorităţile mele este să ajut statele membre să îmbunătăţească felul în care sunt investite fondurile europene şi aceste ghiduri sunt o unealtă preţioasă. Cred că reducerea greşelilor în achiziţia publică va asigura rezultate rapide vizibile în economie şi securizarea bugetului UE”, a declarat comisarul pentru politică regională, Corina Creţu.
Cele mai multe erori în achiziţiile publice vin din capacitatea administrativă insuficientă. De aceea acţiunea comisiei pentru creşterea capacităţii administrative şi îmbunătăţirea managementului şi sistemelor de control sunt prioritare, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene.
Transparenţa în contractele publice este esenţială pentru valorificarea fondurilor europene, consideră comisarul pentru piaţa internă, industrie şi antreprenoriat Elzbieta Bienkowska. Noile regulamente CE vor oferi o ghidare pentru a clarifica regulile şi posibilităţile, precum şi pentru a facilita aplicarea lor pentru a susţine coeziunea şi creştere, a mai precizat sursa citată.
Oficialii europeni au programat la începutul lunii decembrie o serie de evenimente pentru a discuta problemele din achiziţiile publice.

