New Immo Holding, organizația ce reunește activitățile imobiliare ale Asociației Familiale Mulliez (AFM), care oferă servicii și consultanță imobiliare, dezvoltă proiecte de regenerare urbană și administrează centre comerciale în 10 țări din Europa, inclusiv în România, anunță rezultate financiare în creștere pentru primele 6 luni ale anului 2023, în contextul dificil al piețelor de real estate. În România, compania Nhood a înregistrat o cifră de afaceri de 18,7 milioane de lei în primul semestru al acestui an. În 2022, cifra de afaceri a Nhood România a fost de 38 de milioane de lei, în creștere cu 22% față de anul precedent.
New Immo Holding a înregistrat în primul semestrul din 2023 venituri brute de 304,5 milioane de euro, în creștere cu 7% față de aceeași perioadă din 2022, și EBITDA de 185 milioane de euro, în creștere ușoară față de aceeași perioadă de anul trecut, când Grupul a înregistrat 183,8 milioane de euro pentru acest indicator financiar.
Primul semestru din 2023 a fost o perioadă dificilă pentru operatorii imobiliari și de retail. Cu toate acestea, indicatorii New Immo Holding sunt încurajatori, cu un trafic în centrele comerciale în creștere cu aproape 5% față de prima parte a anului 2022.
Totodată, la nivelul primelor șase luni din 2023, veniturile din chirii în spațiile administrate de Grup au înregistrat o rată de revenire pozitivă de 2,6%, iar rata de neocupare a scăzut ușor, pe o bază comparabilă, la 6,0% față de 6,3% la sfârșitul lui 2022. Astfel, chiriile au crescut cu 8% față de primul semestru al anului 2022.
De asemenea, activitatea de Specialty Leasing, care presupune închirierea spațiilor pe termen scurt, a înregistrat o creștere de 33% a contractelor de leasing față de primele șase luni din 2022, respectiv o creștere de 19% a veniturilor și a volumului de afaceri.
“Rezultatele din primul semestru al acestui an confirmă ambiția și robustețea New Immo Holding, care își continuă progresul pe piața de real estate. Pe de o parte, aceasta implică management dinamic al activelor pentru compania sa imobiliară, iar pe de altă parte, extinderea ofertei pentru compania sa de servicii imobiliare, menținându-și în același timp traiectoria financiară. Prin urmare, continuăm să implementăm strategia de dezvoltare cu funcțiuni mixte și să ne reafirmăm angajamentul pentru a crea spații mai bune prin proiectele noastre, care sunt orientate mai mult ca niciodată către eficiența energetică și reducerea impactului asupra mediului”, declară Antoine Grolin, președintele New Immo Holding.
În România, compania Nhood România, specializată în consultanță imobiliară, care administrează un portofoliu de 20 de centre comerciale Auchan la nivel național și dezvoltă cel mai amplu proiect de regenerare urbană, Cartierul Coresi din Brașov, a înregistrat în primul semestru al anului o cifră de afaceri de 18,7 milioane de lei. Pentru anul 2022, cifra de afaceri a fost de 38 de milioane lei, în creștere cu 22% față de anul 2021.
Despre Nhood
Nhood este o companie de servicii de consultanță imobiliară cu o expertiză ce acoperă domenii precum: animarea comunităților, operarea și comercializarea proiectelor de tipul mixed-use, gestionarea activelor și dezvoltarea de proiecte durabile, cu o gamă largă de funcțiuni și servicii (centre comerciale, locuințe, birouri, hoteluri, community hub-uri). Nhood vizează proiecte de regenerare urbană care au un triplu impact pozitiv: social, de mediu și economic – Oameni, Planetă, Profit.
În România, Nhood este mandatată de Ceetrus să gestioneze portofoliul de 20 de centre comerciale Auchan la nivel național, precum și să continue dezvoltarea celui mai amplu proiect de regenerare urbană din România – Cartier Coresi din Brașov, în beneficiul comunităților și al tuturor partenerilor.
Despre New Immo Holding
New Immo Holding, parte din grupul ELO, este o societate holding care regrupează activitatea imobiliară prin intermediul a două entități – Ceetrus și Nhood, unite în jurul unei ambiții și viziuni comune: transformarea pe termen lung a sectorului imobiliar și a retailului pentru o viața mai bună. New Immo Holding își desfășoară activitățile în Europa, cu scopul de a crea, dezvolta și anima proiecte care generează valoare adăugată pentru comunități.