Oferte locuri de munca top

Nazare: S-au gasit 5 miliarde de lei pentru investitii

Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor

Ținta de deficit de 8,4% din PIB, stabilită prin rectificarea bugetară, menține ridicat nivelul investițiilor.

Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a spus că Guvernul a decis să mențină un nivel de peste 150 de miliarde de lei al investițiilor, printr-un efort suplimentar de 5 miliarde de lei pentru ministere-cheie precum Transporturile, Mediul, Economia și Dezvoltarea, unde unele capitole bugetare erau deja epuizate.

Negocierile cu Bruxelles-ul au fost dificile și dacă România ar fi trebuit să se limiteze la un deficit de 8% ar fi fost nevoie de măsuri suplimentare de 8 miliarde de lei până la finalul anului, ceea ce ar fi pus „foarte mare presiune, mai ales pe zona de investiții din buget”.

Rectificarea bugetară aprobată de Guvern presupune și o ajustare a indicatorilor macroeconomici.

„PIB-ul pe care l-am avut ca ipoteză la începutul anului de 1912 miliarde lei este în rectificare la 1902 miliarde. (…) Nu mai avem o creștere economică de 2,5%, avem o creștere proiectată de 0,6%”, a precizat ministrul.

În plus, două treimi din sumele suplimentare au fost direcționate spre cheltuieli obligatorii: salarii, pensii, sănătate, asistență socială, dar și pentru acoperirea dobânzilor, care au urcat accelerat în prima parte a anului, ajungând la aproape 54 de miliarde de lei, mai mult cu 12 miliarde decât sumele planificate inițial.

Nazare a subliniat că rectificarea a fost un compromis greu de obținut: „Nu sunt nici câștigători, nici pierzători (…) vă pot spune că nu sunt foarte mulți miniștri mulțumiți, mai degrabă nemulțumiți, dar am încercat cu diplomație să temperăm aceste lucruri”.

  • 2026: România va trebui să facă o ajustare semnificativă

În privința reorganizării ministerelor, ministrul Nazare a afirmat că Finanțele sunt deja în proces de analiză internă și că vor urma și alte instituții.

Estimările preliminare arată că, doar în administrația locală, reducerea cu 10% a personalului ar însemna economii de 1,4 – 1,8 miliarde de lei.

Pe partea veniturilor, Nazare a criticat ipotezele „nerealiste” din legea bugetului, care mizau pe o colectare suplimentară de aproape 10 miliarde de lei la TVA, sumă care nu s-a materializat. „Scopul rectificării este să facem reglajele în așa fel încât să aducem bugetul în realitate”, a punctat el.

De altfel, pentru 2026, România va trebui să facă o ajustare semnificativă, întrucât ținta de deficit este de 6%.

„Toate aceste pachete cumulate (…) se centrează pe 2026, pentru că atunci trebuie să țintim spre un deficit spre 6%. Deci avem o ajustare foarte mare de făcut”, a avertizat ministrul.

În privința fiscalității, Alexandru Nazare a dat asigurări că Guvernul nu are în plan creșteri de taxe sau TVA. A menționat, însă, că sectorul Horeca va fi analizat separat, în baza unor date concrete, iar eventualele decizii vor fi luate în coaliție.

Ministrul Nazare: Nu cred că poate fi vorba de suspendarea fondurilor europene

În ceea ce privește relația cu Bruxelles-ul și riscul suspendării fondurilor europene din cauza deficitului, ministrul Finanțelor a exclus o asemenea perspectivă pe termen scurt: „Nu cred că mai poate fi vorba (…) de o activare a clauzei privind fondurile europene, dar ea rămâne în continuare în discuție. (…) Am luptat împotriva acestei activări de clauză la ultimul Consiliu (…) și nu cred că în următorul Consiliu această chestiune va fi activată.”

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 7/septembrie 2025

Revista Arena Constructiilor octombrie 2025


Etichete:
Sus