Țara noastră se află printre statele membre UE în care se lucrează cel mai puțin de la distanță. Situația s-ar putea schimba, însă, pe măsură ce atât angajatorii, cât și angajații descoperă avantajele economice ale muncii la distanță. Deocamdată suntem mult sub media europeană a muncii de acasă.
Cele mai mici ponderi ale lucrătorilor la domiciliu au fost raportate în Bulgaria (1,2%), România (2,5%), Croația (3,1%) și Ungaria (3,6%), potrivit unui raport Eurostat.
Cea mai mare parte a persoanelor care lucrează de acasă se regăsesc în Finlanda, Luxemburg și Irlanda. Finlanda s-a situat în fruntea listei statelor membre UE pentru munca la domiciliu, 25,1% dintre persoanele angajate lucrând de obicei acasă în 2020. Finlanda a fost urmată de Luxemburg (23,1%) și Irlanda (21,5%).
Măsurile de distanțare socială introduse ca răspuns la pandemia Covid-19 au făcut ca mulți oameni să lucreze de acasă. Ponderea persoanele cu vârste cuprinse între 15 și 64 de ani din UE care lucrează de la distanță a crescut anul trecut la 12,3%. față de circa 5%, procent rămas constant în ultimul deceniu.
În anii precedenți, ponderea lucrătorilor independenți care au raportat că lucrează de obicei de acasă a fost în mod constant mai mare decât ponderea angajaților aflați în aceeași situație.
Cu toate acestea, diferența a devenit mai mică în 2020, deoarece ponderea angajaților care lucrează de obicei acasă a crescut de la 3,2% în 2019 la 10,8%, în timp ce ponderea pentru lucrătorii independenți a crescut într-o măsură mai mică: de la 19,4% în 2019 la 22,0% în 2020.
Mai multe femei decât bărbați lucrează de acasă
Există tendințe diferite în funcție de vârsta și sexul lucrătorilor atunci când vine vorba de lucrul la domiciliu. În 2020, o pondere mai mare de femei (13,2%) a raportat că lucrează de obicei de acasă decât bărbații (11,5%).
În comparație cu alte grupe de vârstă, persoanele mai tinere au mai puține șanse să lucreze de acasă în 2020: doar 6,3% dintre cei cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani au raportat că lucrează de obicei acasă, comparativ cu 13,0% dintre cei cu vârste între 25-49 și 12,4% din cei cu vârste între 50-64 de ani.