Oferte locuri de munca top

Modificari pentru monumentele istorice: PUG-uri, vanzare, digitalizare si autorizatii

Astfel, au fost propuse atât schimbări pentru fundamentare PUG-urilor, exercitarea dreptului de preempțiune al statului, digitalizarea inventarului monumentelor istorice, precum și pentru emiterea autorizațiilor de construire.

Propuneri au fost incluse în Ordonanță pentru modificarea și completarea Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice

* Fundamentarea PUG-urilor

Legea va include explicații clare legate de faptul că desființarea parțială a unui imobil asupra căruia a fost instituit regimul juridic de protecție de monument istoric, poate primi aviz, pe baza unui studiu istorico-științific de fundamentare privind evaluarea culturală a monumentului istoric, realizat în anumite condiții care să asigure faptul că desființarea nu se referă la elemente valoroase.

Modificarea vine în contextul în care de multe ori, în cadrul unui ansamblu sau sit urban, pot exista construcții fără valoare culturală sau chiar nocive, iar studiile istorice generate pentru fundamentarea PUG-urilor au identificat numeroase astfel de cazuri.

De asemenea, în vederea realizării unui proiect de restaurare, pentru sublinierea elementelor valoroase din punct de vedere cultural, se poate avea în vedere o desființarea parțială a elementelor nocive/ de valoare cultural istorică nesemnificativă.

* Dreptul de preempțiune al statului

Va fi clarificată procedura exercitării dreptului de preempțiune al statului cu privire la vânzarea monumentelor istorice, prin delimitarea competențelor privind exercitarea acestui drept, respectiv prin:

– Ministerul Culturii, pentru monumentele istorice clasate în categoria monument, grupa valorică A

– serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii sau prin autorități ale administrației publice locale, după caz, pentru celelalte categorii de monumente istorice.

* Digitalizarea inventarului monumentelor istorice

A fost propusă digitalizarea inventarului monumentelor istorice în sisteme informatizate de management al patrimoniului cultural unde sunt prezentată la zi rezultate din ordinele individuale de clasare, publicate.

În prezent există un proiect în proces de finanțare SIPOCA care va fi funcțional în cursul acestui an, urmând ca Lista monumentelor istorice să facă parte dintr-un sistem informatizat în care vor fi mai multe informații decât în variantele din Monitorul Oficial.

Autorizații de construire

În ultimii ani au existat demersuri de modificare a legislației construcțiilor în sensul în care pentru intervențiile asupra patrimoniului cultural imobil care nu necesită autorizație de construire este necesar un acord emis de serviciile publice deconcentrate.

Astfel, vor fi corelate dispozițiile legii și vor fi sistematizate cazurile în care se emit acorduri, în relație cu diversele tipuri de patrimoniu cultural imobil.

De asemenea, avizele vor fi înlocuite cu acorduri, în situațiile în care legislația construcțiilor prevede faptul că se pot executa lucrări fără autorizație de construire.

 

Descărcați aici Ordonanță pentru modificarea și completarea Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/iulie-august 2021

Sus