Compania Viarom va realiza lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere pe malul drept al râului Bahlui, râu care traversează capitala Moldovei de la vest la est, ca parte a unui amplu proiect dezvoltat de Primăria Municipiului Iași.
Proiectul este complex prin prisma diversității lucrărilor de realizat necesitând mobilizarea unor importante resurse materiale și umane și o tehnologie de lucru specifică. O particularitate a acestui proiect constă în faptul că lucrările se desfășoară în oraș, prin urmare o preocupare constantă a fost găsirea unor soluții pentru a limita disconfortul generat locuitorilor din apropierea șantierului, respectiv a cetățenilor care tranzitează zona și garantarea securității tuturor părților implicate direct sau indirect în realizarea șantierului.
La toate acestea se adaugă multitudinea lucrărilor care presupun realizarea structurii rutiere care implică lucrări de demolare a structurii vechii căi de tramvai, lucrări de terasamente, folosirea de materiale geocompozite, refacerea rețelei de canalizare, a rețelei electrice și de iluminat, amenajare spații verzi, pământ stabilizat cu lianți hidraulici, fundație de balast, balast stabilizat, punere în operă asfalt, zid de sprijin și trotuare.
Partea de infrastructură rutieră se execută în 3 faze succesive ceea ce presupune o coordonare exemplară a echipelor care acționează ca entități interdependente pentru a asigura continuitatea lucrărilor. Prin urmare, eșaloanele specializate în lucrări de terasamente lucrează pe tronsoane, într-o strânsă legătură cu eșalonul responsabil de stabilizarea solului, asigurându-și fronturile de lucru necesare pentru avansarea lucrărilor pentru ca, la final, echipa de așternere asfalt să-și poată desfășura activitatea.
Instalațiile industriale proprii Viarom au asigurat aprovizionarea șantierului cu balast stabilizat și mixturi asfaltice a căror fabricare este monitorizată și verificată de laboratorul de analize și încercări Viarom.
Șantierul în cifre
- materiale geocompozite 80.000 mp
- amenajări spații verzi 16.230 mp
- pământ stabilizat cu lianți hidraulici 5.800 mc
- fundație de balast 8000 mc
- balast stabilizat 5.800 mc
- punere în operă asfalt 35.000 t
- 000 ml de borduri și 29.500 m pavaj
Tehnologia de lucru dezvoltată de Viarom pentru tipurile de lucrări prezentate este de natură să ofere siguranță clientului în vederea finalizării în termenul și în condițiile tehnice prevăzute în contract, compania Viarom deținând personal specializat și utilaje specifice pentru realizarea acestor tipuri de lucrări.