Drumul Naţional DN29, Suceava–Botoşani, va fi modernizat printr-un proiect al cărui contract de finanţare a fost încheiat în această săptămână între CNADNR şi Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial „Transport” 2007-2013.
Investiţia se bucură de un buget total de 91,29 milioane lei, din care 62,55 milioane lei constituie finanţare nerambursabilă acordată prin Programul Operaţional Sectorial „Transport” 2007-2013.
Proiectul prevede reabilitarea/modernizarea a 31,933 km de drum naţional şi amenajarea a 17 intersecţii la nivel cu drumuri clasificate şi o intersecţie cu calea ferată.
De asemenea se vor reabilita 12 poduri şi patru podeţe şi se vor construi 29 de podeţe noi. Proiectul include reamenajarea a 31 de parcări şi a şapte staţii de autobuz.
Lucrările se vor desfăşura în perioada aprilie 2011 – octombrie 2015.

